Conceptul de experiment a intrat in vocabularul artistic odata cu desprinderea artei de mestesug si cu utilizarea tehnologiei in producerea obiectului sau a valorilor cultural–artistice. Prin definitie, notiunea de experiment este legata de o procedura care testeaza si demonstreaza o ipoteza, in general stiintifica. Desi, aparent, experimentul in arta si in filmnu are greutatea unui experiment stiintific, deoarece gandirea creativa este mai degraba un proces ludic, in fapt, artistul foloseste aceeasi metoda. Comparatia facuta de Alexandre Astruc in citatul din deschiderea acestui capitol leaga insasi definitia spiritului cartezian de limbajul filmic. Cunoscutul regizor si teoretician al Noului Val francez sustine inmanifestul sau, intitulat Nasterea unei noi avangarde: Camera-Stylo, faptul ca limbajul cinematografic poate avea un rol cognitiv sau poate fi folosit cu precizia unui text scris in formularea unei idei abstracte. Asemeni textului lui Descartes, Discurs asupra metodei, limbajul cinematografic non-narativ, comun filmelor poetice, experimentale sau eseurilor cinematografice, va putea revolutiona gandirea umana. Aceasta comparatie nu este deloc intamplatoare pentru ca, pe de-o parte, filmul experimental exploreaza posibilitatile de comunicare ale limbajului audio-vizual, iar, pe de alta parte, se foloseste de noile descoperiri tehnologice in generarea unui nou tip de continut semiotic.