Dupa ce isi vinde acele miraculos-vindecatoare, Ariston pleaca in lumea larga si, in drumul sau spre Everest, se opreste totusi sa manance un tiramis’ in capitala Frantei, la Paris, sau sa vada cel mai frumos amurg, intr-un satuc din Luxemburg. Reuseste Ariston sa-si depaseasca delicata conditie de arici si sa devina un erou al celor care vor sa fie si curajosi, si liberi? Si care este reteta, cu sau fara ace?

 

Suferind de dor de duca, Ariston acele-si vinde si cu banii de pe ele pleaca lumea sa colinde. Inspre Everest porneste, unde fratele sau geaman, ce Breton el se numeste, isi facuse o casuta dodoloata si draguta. Avalansa ce se isca din senin si intr-o doara ii readuce pe-Ariston si pe Breton in Africa natala, unde erau asteptati, cu sufletul la gura, de Leontina, sotia lui Ariston, si de Clementina, sora geamana a Leontinei si viitoarea sotie a lui Breton. Greu nu este de ghicit: finalul povestii e unul fericit.

 

Iulian Tanase are suficienti pitici, pe creier si-n trasurici, incat era absolut firesc, pentru el, sa aiba lipici la arici. Si nu doar la arici, ci si la melci, la licurici, precum si la alte fiinte mici. Are doi copii, Adora si Sacha, carora le spune tot felul de povesti – asta se intampla cand iti iubesti curat si sincer fiintele de langa tine: faci tot ce se poate sa se simta ele bine. Cu ariciul Ariston, Iulian s-a intalnit din intamplare, ziua in amiaza mare, intr-o tara-ndepartata, frumoasa si minunata. A fost dragoste la prima vedere, caci ariciul Ariston nu e unul oarecare, cum se si poate vedea in aceasta carticica cu parfum de acadea.

 

Alexia Udriste, vazandu-se inconjurata de acele ariciului Ariston, aduna cateva si, dupa ce le transforma rand pe rand in pensule magice, il insoteste cu fiecare ilustratie in calatoria lui plina de peripetii in jurul lumii. Fiindca indrageste deopotriva copiii si aricii, ea coloreaza cum nu se poate mai cald povestea extraordinara a lui Ariston care, curajos din fire, reuseste sa intre in sufletele tuturor copiilor si mai mari, si mai mici.