Povestea ciudata, pe alocuri macabra, dar absolut memorabila, a unei orfane ambitioase care devine doamna figurilor de ceara. In 1761, o fata minuscula, cu aspect ciudat, se naste intr-un sat din Elvetia. Dupa moartea parintilor ei, Marie devine ucenica unui sculptor in ceara excentric, care o initiaza in tainele modelajului. Impreuna, ei transforma o casa abandonata intr-o sala de expozitii pentru capete de ceara, iar spectacolul devine o atractie locala, vestea talentului lui Mary ajungand pana la Versailles. Pe masura ce Parisul se transforma, masina revolutionara cere tot mai multe capete... dar la muzeul de ceara sunt dupa pofta inimii.
Nu ratati acest fermecator roman, neobisnuit si bizar! -
Margaret Atwood
O poveste frumos istorisita si ilustrata despre viata lui Mary Tussaud - sau despre cum pot creste arbori inalti doar dintr-o mana de seminte! In ciuda atmosferei excentrice si a unui simt al umorului sinistru, experimentam aceasta poveste cu o bucurie extraordinara. O carte de neratat! -
Olga Tokarczuk
O realizare uimitoare... Un roman despre limitele capacitatii umane si ale ingeniozitatii, care se citeste compulsiv. E greu sa gasesti un termen de comparatie. Dickens si David Lynch? Defoe si Margaret Atwood? Judecati singuri! - Gregory Maguire
Un portret delicios de ciudat al unei tinere orfane care-si onoreaza excentricul mestesug in mijlocul tumultului Revolutiei franceze. Flerul lui Carey pentru macabru a atras nenumarate comparatii cu Tim Burton. In timp ce moartea bantuie permanent aceasta poveste, intre personaje vibrante si detalii istorice. Extraordinara poveste a Micutei... este un roman care tine de viata. - Time
Fragment din cartea "Extraordinara poveste a Micutei, faimoasa Madame Tussaud" de Edward Carey:
"- Acum, a spus el, trebuie sa pregatim soba si sa aprindem focul. Voi face asta doar o data. Urmatoarea data va fi randul tau. A aprins focul in soba si a adaugat: Acum, priveste si urmareste! S-a miscat prin jur si a pus cateva ustensile pe birou. La inceput, a pisat pigmentii. Roiba, mi-a explicat, si cinabru. Si vopsea purpurie. Si un pic de albastru. Si verde. Un pic. Si zdrobim. Foarte putin galben. Si amestecam. Asa. Acum asta, a spus el, marsaluind spre o damigeana mare cu un robinet, din care a turnat ceva intr-un recipient mai mic. Ulei de terebentina, adaugat tot timpul la pigmenti Deci, un amestec. Culoarea ta.
A luat apoi un castron mare din cupru de pe un raft si mi l-a aratat, cerandu-mi sa ma uit in el. A pus castronul gol pe soba si a zis:
- Pana acum, nimic. Acolo e un scaunel, stai pe el. Cred ca suntem pregatiti.
Luand un cutit mare, s-a deplasat langa un dulap incuiat, pe care l-a deschis, apoi cu foarte multa grija, fara sa-l vad eu, a taiat ceva. Dupa aceea a incuiat din nou dulapul si s-a intors.
- Asta, a spus Curtius, tinand in mana o bucata de material galbui si intunecat, substanta asta este totul. Si totusi, a continuat el, miscand-o cu drag in maini, si totusi, e fara caracter, fara personalitate. Singura, nu inseamna mare lucru, e un nimeni. Dar poate fi prietenoasa sau poate fi rezervata; poate fi frumusete sau poate fi uratenie; poate fi os, poate fi perete abdominal, poate fi siruri de artere sau de vene, poate fi noduli limfatici, poate fi hipotalamusul creierului, poate fi unghii, poate fi orice, de la scarita din urechile noastre pana la intestinele pe care le tinem rasucite in noi. Oricel Poate fi orice! Poate fi chiar TU!
- Dar ce e, domnule? am intrebat eu.
- E vedere, e memorie, e istorie. Poate fi cenusie precum plamanii sau maro-rosiatica precum ficatul, poate fi orice: poate fi chiar tu.
- Poate fi Marta, papusa mea? am intrebat eu.
- Poate fi! Da, poate fi! Poate adopta suprafata oricarui obiect cu o acuratete uimitoare. Aspra, neteda, zimtata, lucioasa, plata, pestrita, gaurita, rupta, zgariata, acoperita cu o crusta, alunecoasa. Alege. Nu exista nicio suprafata pe care sa n-o poata. Reproduce.
- Atunci, poate fi mama?
- Nu, copila, a spus el dupa un moment, asta nu poate fi. Nu poate fi nici tatal meu sau mama mea. Si ei sunt morti. Ar fi putut fi. As vrea sa fi fost. Dar acum, e prea tarziu. Au disparut in vid. Poti sa intelegi asta? Nu pot fi scosi din nou - tinem imaginile lor in noi, nu imagini exacte, ci palpairi, bucatele. Nu e destul pentru asta. Nu a ramas nicio suprafata si, vezi tu, substanta asta are nevoie de o suprafata. E singura ei regula. E prea tarziu pentru mama ta.
- Imi pare rau ca nu poate fi mama.
- Tanjeste dupa personalitate, a continuat el grabit cand a vazut sa imi dadeau lacrimile, tanjeste sa fie ceva. Are nevoie doar de indicatii. Sa o instruim, fetito! Copila Marie, vrei sa vezi ce servitoare minunata e, ce actrita grozava?
- Da, domnule.
- Atunci, ce-ar fi sa o tii? Poftim, ia-o! Miroase-o!
Am luat-o. Apoi am mirosit-o.
- E doar ceara, am spus eu dezamagita.
- Nu! Niciodata. Niciodata nu e doar ceara! Toata ceara e sacra, iar aceasta, aceasta de aici, e aristocrata cerurilor, printesa cerurilor. Cea mai mare colectionara de detalii, cea mai buna imitatoare, cea mai sincera materie. Aceasta de aici e o bucata din cea mai fina ceara de albine.”
