Se vorbeste prea mult despre rugaciune. Asta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie facut. Sta in firea si in puterea oricui sa priceapa lucrul asta. 

 

Nu avem nurnaidecat nevoie de o rugaciune de tipic. Avem nevoie de o prezenta continua a inimii, aceasta stare continua de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugaciunii. Pentru ca si o tacere adanca inseamna o rugaciune adanca. Si o rugaciune adanca inseamna o tacere adanca.

 

Daca se face o rugaciune din aceasta dupa tipic, dupa ce se termina, omul se considera achitat de obligatia rugaciunii din inima si se retrage fara nimic de la ceea ce ar trebui sa-l tina prezent. Adica sunt mai mult pentru o continua tresarire duhovniceasca. De aceea ma faceti sa spun ca orice clipa poate sa fie un timp si orice suspinare poate sa fie o rugaciune. Suspinarea nu se face asa: „Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecand din adanc spre El. Asa ni se va arata. Caci El nu se arata unei minti ascutite. „Nu tot cel ce zice «Doamne, Doamne» va intra in Imparatia Mea!" Ci numai cel care are inima curata, cel care are inima spre El, continuu. Oricine vrea sa dobandeasca rugaciunea, sa taca si sa zica. 

 

Tineti-va de Biserica, dragii mei! Si puteti sa ziceti rugaciunea aceasta a mintii din inima: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!". Este puterea numelui aceea care ne ajuta atat de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-va, nu va descurajati! 

Iubiti mult! Hristos va porunceste! - Parintele Arsenie Papacioc