Intr-un timp coplesit de destramari, golire, deconstructie, Maniutiu cultiva elipsa si plurisemnificatia, ceea ce elibereaza inchipuirea tot atat cat limiteaza descifrarile. Proza lui Maniutiu a evoluat catre infinitezimalul dens, catre stilul eliptic pana la evanescenta, catre crochiul de gestualitate japoneza, alternand cu ralantiul fascinatoriu, cu tusele iuti, reci ca lama de cutit, esentializate, dar palpitand de un estetism usor morbid – cruzimi opiacee, etalate pe catifeaua rosu-lexicala, in cubul negru al fantasmelor. - Dan C. MIHAILESCU