Plin de emotie si captivant de la prima pagina pana la final, Fata cu toate darurile este cel mai puternic thriller distopic pe care il veti citi anul acesta.

Melanie este o fata foarte speciala. Dr. Caldwell o numeste „micul nostru geniu“.

In fiecare dimineata, Melanie asteapta cuminte in propria celula sa fie luata si dusa la clasa ei. Atunci cand Sergentul Parks vine dupa ea, arma lui este intotdeauna incarcata si indreptata spre ea cat timp doi dintre oamenii lui o imobilizeaza intr-un scaun special. Ea nu crede ca oamenii o plac prea mult. Glumeste cu ei ca nu ii musca, dar ei nu rad deloc.

Melanie iubeste scoala. Adora sa invete despre adunari si silabe si despre lumea care exista in afara clasei si a celulelor in care traiesc copiii. Cateodata ea ii povesteste invatatoarei favorite toate visurile pe care le are pentru cand va creste mare si va explora lumea. Melanie nu stie de ce asta o intristeaza atat de mult pe domnisoara Justineau.


„Cel mai bun roman pe care l-am citit tot anul. Un thriller distopic cu o inima reala, sangeranda. Recomand. Recomand. Recomand.“
Maggie Stiefvater


„Daca cititi un singur roman anul acesta, sa fie Fata cu toate darurile, e fantastic!“
Martina Cole
Fragment din romanul „Fata cu toate darurile” de M.R. Carey

"Primul lucru pe care il face Melanie cand ramane singura cu doamna doctor Caldwell este sa se duca in celalalt capat al camerei si sa se lipeasca cu spatele de perete. De acolo, speriata si precauta, urmareste fiecare miscare a femeii si e pregatita sa tasneasca pe usa deschisa dupa domnisoara Justineau la primul gest suspect.
Dar doamna doctor Caldwell se prabuseste pe un scaun, prea istovita sau prea ingandurata ca sa-i mai pese de Melanie. Nici macar nu se uita la ea.
In oricare alta imprejurare, Melanie si-ar dori sa exploreze locul acesta. A vazut tot felul de lucruri noi si uluitoare intreaga zi, dar Sergentul le-a impus un ritm rapid si nu a avut timp sa se opreasca si sa se uite mai bine la minunile de pe marginea drumului: copaci si lacuri, garduri din sipci, indicatoare rutiere despre locuri ale caror denumiri le cunoaste din lectii, panouri cu afise rupte si transformate in mozaicuri abstracte. Si animele — pasari ln vazduh, soricei, sobolani si arici prin ierburile de langa drum. O lume prea mare pentru a putea fi absorbita dintr-odata, prea noua pentru a avea nume.
Si acum a ajuns aici, in casa aceasta atat de diferita de cazarma. Unde trebuie sa fie multe alte lucruri de descoperit. Chiar si camera asta pare plina cu enigme mari si mici. De ce sunt scaunele asezate doar langa perete, din moment ce incaperea este atat de spatioasa? De ce pe peretele de langa usa este un suport mic din sarma, cu o sticla din plastic si un anunt pe care scrie CONTAMINAREA INCRUCISATA COSTA VIETI? De ce pe una dintre mese se afla o poza decolorata (cu cai care galopeaza pe un camp), poza care a fost taiata in sute si sute de bucatele care apoi au fost lipite la loc?
Insa in momentul acesta Melanie nu-si doreste decat sa se poata duce intr-un loc linistit, unde sa fie singura ca sa se gandeasca la lucrul ingrozitor care s-a intamplat. La secretul oribil pe care tocmai l-a aflat. "