Un volum din care nu lipsesc detaliile picante si istoriile interesante, uneori pline de umor, in care apar personalitati din Romania sau membri marcanti ai exilului romanesc. 

O carte de memorii, construita din decupaje cu momentele si intimplarile semnificative din viata arhitectei Sanda Budis, dar si a familiei sale, de la tatal Alexandru Budis, general in armata romana, la fiica Sandra Pralong, cu o remarcabila cariera jurnalistica in Statele Unite si o implicare activa in Romania de dupa decembrie ’89. Inceputa in prezent, cu aniversarea de 85 de ani, povestea Sandei Budis continua cu primii ani postdecembristi si evenimentele controversate de atunci, asa cum au fost traite de autoare. Sanda Budis se intoarce apoi in trecut, la copilarie, la familie si anturajul acesteia in perioada interbelica, la cele aproape trei decenii traite in Romania sub comunisti si prigoana regimului impotriva familiei si la anii de exil din Elvetia. 

„Ne-am intilnit pe teren neutru. In Elvetia. A venit la un spectacol al meu. M-a invitat la masa si, de cum ni s-au intilnit ochii, am stiut ca... imi era de foarte mult timp... dor de ea! Da, de Sanda Budis mi-a fost foarte dor inca inainte de a o cunoaste. Pentru ca ea reprezinta o lume. O lume asezata, a valorilor, a credintelor, a temeinicului. Sanda Budis este un fenomen. De vitalitate, de frumusete. De putere. O admir si o iubesc pentru amestecul de inteligenta, spiritualitate si sensibilitate. Pentru umorul ei. Pentru clasa si rasa acestei adevarate Doamne. Pentru talentul ei. Pentru verticalitatea caracterului ei. Rar am intilnit un roman autentic ce isi iubeste tara cu atita sfisiere. Intre Sanda Budis si Romania este o poveste de dragoste cu nabadai. In prezenta ei am un straniu sentiment de en famille. Sanda este o vapaie ce stie a trai frumos pina la capat clipa. Privirea ei are putere de laser. Cuvintele ramin, din pacate, doar cuvinte... Dar Sanda este o lectie vie. Despre cum se poate trai si «arde» frumos si puternic. Azi, e mult mai tinara decit 90 la suta din generatia tinara... care multe ar avea de invatat si de urmat de la un astfel de model uman.” (Oana Pellea) 

Din cuprins:
Decembrie 1989, treptat, spre Romania • La Facultatea de Arhitectura • Mama si pictura • Jafuri si bombardamente sau cum am invatat sa pierd si s-o iau de la capat • Tata si putina istorie • Cum am ramas in strainatate • Arhitect din nou in Romania