Femeia in alb, publicata in anul 1860, continua si in zilele noastre sa se bucure de acelasi imens interes din partea cititorilor. O carte plina de scene palpitante, cu eroi de neuitat, a carei actiune il poarta pe cititor inapoi in timp, in perioada romantismului tirziu. Parcurgind-o, veti afla cit de mult poate fi pusa la incercare rabdarea unei femei si ce lucruri extraordinare poate realiza tenacitatea unui barbat. Considerat drept primul thriller englezesc, Femeia in alb o are ca eroina pe remarcabila Marian care alaturi de ciudatul ei partener, profesorul de desen Walter, se confrunta cu diabolicul cuplu format din Contele Fosco si Percival Glyde.
Femeia in alb este un roman clasic, un thriller captivant, cu crime, intrigi, rautate si identitati schimbate.
Fragment din roman:
„Investigatiile noastre la Limmeridge s-au desfasurat, cu rabdare, in toate directiile si printre oameni de diferite conditii sociale. N-am aflat, insa, nimic de la ei. E adevarat ca trei sateni ne-au asigurat ca o vazusera pe femeie, dar cum nu erau in stare sa o descrie si nici sa se puna de acord incotro o luase, cind o zarisera ultima oara, nu ne-au fost de nici un folos.
Urmind firul cercetarilor noastre zadarnice am ajuns, pina la urma, la capatul satului, unde se aflau scolile infiintate de doamna Fairlie. Cind am trecut pe linga cladirea destinata am sugerat ca poate nu strica sa ii punem o ultima intrebare invatatorului, care, avind in vedere pregatirea sa, se presupunea ca era cel mai inteligent om de pe-acolo.
- Teama mi-e ca invatatorul era ocupat cu elevii sai, a zis domnisoara Halcombe, exact cind femeia a trecut prin sat si apoi s-a intors. Totusi, putem incerca.
Am intrat in curtea unde copiii se jucau in recreatie si, trecind pe linga fereastra salii de clasa, am ajuns la usa amplasata in spatele cladirii. M-am oprit o clipa la fereastra m-am uitat inauntru.
Invatatorul sedea la catedra lui inalta, cu spatele la mine, cuvintindu-le pompos elevilor, adunati in fata lui, cu o singura exceptie: un baietel voinic, cu parul balai, care statea separat de ceilalti scolari pe un scaunel, intr-un colt — aidoma unui Crusoe prichindel si parasit, surghiunit pe insula lui pustie.
Usa era intredeschisa, iar glasul invatatorului se auzea impede si deslusit pina la noi, care ne oprisem in arcada intrarii.
- Baieti, tuna omul, tineti bine minte ce va spun acum. Daca mai aud vreodata un cuvint despre stafii in aceasta scoala, veti trage cu totii ponoasele si va fi rau de voi.”