Femeia in negru

Recenzie blog.libris.ro
Protagonistul romanului este Arthur Kipps a cărui primă apariţie este aceea de stricător de petreceri. În Ajunul Crăciunului, familia lui Kipps se adună în faţa focului să depene poveşti terifiante. Când vine rândul lui Arthur să-şi aducă şi el contribuţia la întreţinerea atmosferei, el preferă să părăsească încăperea tulburat, neînţeles nici măcar de a doua sa nevastă Esme, cu atât mai puţin de copii. Dar reacţia lui Kipps nu este răutăcioasă, ci este doar expresia fricilor şi amintirilor care îl macină pe dinăuntru. Şi cum demonii trecutului pot fi exorcizaţi prin scris, Arthur decide să-şi pună pe hârtie povestea. Ca tânăr avocat, în pragul căsătoriei, cu şanse profesionale considerabile, Arthur Kipps nu refuză misiunea pe care o primeşte de la şeful său, aceea de a se îngriji de evaluarea averii unei bătrâne decedate recent, la conacul acesteia din Mlaştina Ţiparului. Ajuns în Crythin Gifford, satul de lângă casa Drablow, avocatul e întâmpinat de o comunitate rezervată şi de o vreme terifiantă. Nici unul din aceste semne rău-prevestitoare şi nici chiar prezenţa stranie a unei femei zbârcite la înmormântarea doamnei Drablow (pe care nimeni în afară de Kipps nu o sesizează) nu îl împiedică pe Arthur să-şi ducă la îndeplinirie misiunea. Nici chiar popasul de o după amiază, la conac pe care Kipps îl face şi care se termină cu ţipete stranii în noapte şi cu vizita aceleaiaşi siluete feminine înfricoşătoare nu îl descurajează pe avocat. El este decis să încheie socotelile, petrecând două zile la conac şi abia apoi să se întoarcă acasă. Dar această opţiune îl va conduce spre explorarea limitelor propriei rezistenţe fizice şi psihice, pe măsură ce tragediile conacului Drablow se vor dezvălui în cele mai sinistre forme, până într-acolo încât aroganţa raţională şi sceptică a lui Kipps va fi biruită, destul de costisitor însă.
Romanul lui Susan Hill este structurat pe nenumărate convenţii ale genului horror: casă bântuită (un tărâm izolat la care se ajunge greu), protagonist neîncrezător care suferă transformări dramatice, interferenţa real-supranatural, deznodământ pesimist. Inclusiv Arthur Kipps anticipează, în investigaţia sa, că tot ceea ce i se întâmplă prea e desprins din cărţi şi nu are cum să fie adevărat. Cu toate acestea Femeia în negru este o experienţă de lectură inedită. De ce? Pentru că se dovedeşte a fi o superbă naraţiune de atmosferă. În vremurile pe care le trăim, sub dictatura vizualului, scriitorii sau regizorii se străduiesc să ne arunce sub priviri cele mai spectaculoase şi aglomerate cadre, scene, personaje, în efortul de a ne extazia privirile. Ideea asumată este că văzul, fiind cel mai important simţ pe care îl avem este singurul capabil să adune şi să provoace senzaţii impresionante.Cu alte cuvinte, dacă nu vedem, ne plictisim pare să fie premisa de la care pleacă mulţi artişti. În acest context, romanul lui Susan Hill se dovedeşte o adevărată bijuterie care construieşte înfricoşătorul mai degrabă prin puterea sugestiei, decât prin şocul vizual cu efecte pavloviene. Femeia în negru recuperează respectabilitatea şi importanţa altor simţuri, în afară de văz, anume auzul şi pipăitul, în conturarea atmosferei. De fapt, Susan Hill mizează, în prelungirea unei tradiţii care astăzi e tot mai greu de regăsit, pe puterea celui mai eficient mijloc de a stârni frica: imaginaţia cititorului, mai degrabă decât cea a scriitorului. Rezultatul? O poveste cu stafii ca în vremurile bune, în care fuga din faţa forţelor de abia dezvăluite ale supranaturalului nu este o dovadă de laşitate, ci mai degrabă de prudenţă.
FEMEIA ÎN NEGRU Susan Hill Editura Leda (Grupul Editorial Corint), 2009
Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Femeia in negru
Femeia in negru, o poveste cu fantome plasata in epoca victoriana, este unul dintre cele mai cunoscute romane ale scriitoarei britanice Susan Hill. A fost adaptat pentru scena in 1989 si continua sa se joace cu succes in West End-ul londonez, ca si pe scenele a numeroase teatre din intreaga lume.
Susan Hill (n.1942) este o prolifica autoare de romane, povestiri, carti pentru copii, lucrari de non-fictiune si piese de teatru. Scrierile sale au fost distinse cu premiile Whitbread, Somerset Maugham si Mail on Sunday/John Llewellyn Rhys, fiind apreciate de critica, multe dintre ele atingand statutul de bestseller: King of the Castle, The Bird of Night, The Albatross, Mrs de Winter (continuare a romanului Rebecca de Daphne du Maurier), seria de romane politiste avandu-l ca protagonist pe detectivul Simon Serrailler etc. In 1972, Susan Hill a primit titlul de Fellow of the Royal Society of Literature.
Descrierea produsului

Detaliile produsului