De numele Regelui Ferdinand se va lega intotdeauna constiinta datoriei implinite. El a condus tara prin momentele cele mai grele si mai marete ale istoriei sale.

In Primul Razboi Mondial, Ferdinand „cel Loial" a asezat interesul Romaniei mai presus de legatura lui de sange si tara lui de origine.

Marele Razboi a reprezentat un moment definitoriu pentru Romania moderna si contemporana. Fidelitatea cu care romanii s-au adunat in jurul Coroanei a fost temelia luptei politice si diplomatice a oamenilor de stat pentru recunoasterea unirii provinciilor istorice si consolidarea influentei romanesti in Europa.

Continuand implinirile istorice ale Regelui Carol I, Ferdinand si-a castigat apoi numele de „Intregitorul" pentru ca, alaturi de bravii sai soldati, a luptat pentru implinirea visului tuturor romanilor - Marea Unire.

Beneficiind de libertatea de cercetare si de expresie a timpurilor noastre, avem datoria sa readucem la lumina adevarul despre rolul Armatei Regale, al societatii civile, al oamenilor de Stat si al Coroanei in faurirea Marii Uniri. (…) - Principesa Mostenitoare Custodele Coroanei romane

Texte: Ion Bulei, Ioan Scurtu, Dorin Ion
Ilustratii: Muzeul National Peles, Biblioteca Academie Romane, Muzeul National de Istorie a Romaniei
Fragment din lucrare:

„REGELE FERDINAND - OMUL POLITIC - Ioan Scurtu

Ca urmare a mortii regelui Carol I, principele mostenitor Ferdinand a depus juramantul in ziua de 28 septembrie (11 octombrie) 1914. Nicolae Iorga aprecia: „Nu se poate incepe o domnie in mai grele imprejurari decat a lui Ferdinand I, astazi rege al Romaniei". Marele istoric scria ca, la urcarea pe tron, regele Ferdinand „era pentru cei mai multi un necunoscut si un netinut in seama, pentru cativa o taina, aproape pentru nimeni o siguranta". O idee similara formula si regina Maria: „Sotul meu era cel mai credincios urmas al unchiului sau, cel mai rabdator si cel mai ascultator mostenitor al lui, dar era pentru poporul sau ca o carte inchisa, nimeni nu stia ce simtea".
In acel moment, pentru Romania problema esentiala era atitudinea fata de razboi, gasirea modalitatilor adecvate de actiune in vederea intregirii statului national roman prin eliberarea teritoriilor aflate sub dominatie straina. Situatia era complicata, deoarece Transilvania (cu Banatul, Crisana, Maramuresul) si Bucovina se aflau in Austro-Ungaria - care facea parte din gruparea politico-militara a Puterilor Centrale, iar Basarabia, anexata de Rusia - care era parte a Antantei. La intrunirile publice organizate de antantisti se cerea ca Romania sa intre in razboi pentru eliberarea Transilvaniei.
In ziua de 15 februarie 1915, Nicolae Filipescu se adresa regelui Ferdinand: „Vei fi cel mai mare voievod al tarii, impodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul: «Domn al intreg Ardealului, al Tarii Romanesti si al Moldovei»... marirea ce-Ti doresc, Sire, este sa te incoronezi in Alba Iulia sau sa mori pe Campia de la Turda". Cei care sustineau intrarea Romaniei in razboi alaturi de Puterile Centrale, in frunte cu Petre P. Carp, erau mai putin vocali, dar la fel de vehementi. Dupa doi ani de neutralitate, guvernul prezidat de Ion I.C. Bratianu a semnat cu Antanta, la 4/17 august 1916, o Conventie politica si o Conventie militara prin care Franta, Marea Britanie, Rusia si Italia recunosteau dreptul Romaniei de a-si anexa teritoriile locuite de romani in Austro-Ungaria si se angajau sa o ajute cu trupe si armament.
La randul sau, Romania trebuia sa intre in razboi la zece zile dupa semnarea acestor documente. La Consiliul de Coroana, desfasurat la palatul Cotroceni, in ziua de 14 (27) august 1916, regele a declarat ca i-a convocat pe mai marii tarii nu ca sa le ceara un sfat, caci hotararea sa era luata, ci ca sa le solicite sprijinul, precizand ca in „situatia actuala neutralitatea nu mai este cu putinta". Ca urmare, Romania — trebuind sa aleaga — „nu putea decat a se pune cu Intelegerea in contra Imperiilor Centrale".
Ferdinand a declarat ca, pentru a lua o asemenea decizie s-a invins pe sine, facand aluzie la faptul ca Romania urma sa intre in razboi cu Germania, tara sa de origine. Ion I.C. Bratianu, presedintele Consiliului de Ministri, a apreciat ca Romania era datoare sa intre in actiune, „caci cine stie daca in decursul veacurilor vom mai gasi un prilej atat de prielnic ca cel de azi. Iata de ce nu putem sa mergem decat alaturi de Aliati si in contra Puterilor Centrale". Cel care s-a opus cu vehementa acestei decizii a fost P. P. Carp, care a spus ca il „roaga pe Dumnezeu ca armata noastra sa fie batuta, caci numai asa Romania va putea scapa. Altfel e pierduta".
Adresandu-se regelui, a afirmat: „Sa nu-si inchipuiasca Majestatea Voastra ca o Rusie invingatoare va tolera vreodata in Romania o dinastie de Hohenzollern". Regele a replicat: „Dinastia mea este romana! Este o greseala sa afirmi ca este straina, germana! Nu, ea este romana! Romanii nu l-au adus pe unchiul meu Carol sa fondeze o dinastie germana la Gurile Dunarii, ci pentru a fonda o dinastie nationala". Consiliul de Coroana s-a pronuntat, aproape in unanimitate, pentru intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta, avand ca obiectiv eliberarea Transilvaniei."