In 1974, la doar trei ani dupa „tezele din iulie” amenintand sa instaleze la noi un nou inghet cultural, egal aproape, ca forta distructiva, cu cel precedent, stalinist, Augustin Buzura da literaturii romane „un roman mitic” - Fetele tacerii. Cititorii il vor citi cu aviditate. Criticii nu vor gresi considerandu-l unul dintre cele mai importante ale literaturii romane postbelice. Dar si unul dintre cele mai vehemente impotriva regimului comunist. S-a lasat, ca urmare, o tacere grea asupra lui, fiind considerat periculos, si nu a mai fost reeditat pana dupa 1989. Fetele tacerii, roman care da marturie despre drama colectivizarii in romania anilor ’50, aduce in prim-plan personaje tragice: actori, dar si supravietuitori ai acestui act fortat. Fetele tacerii este un roman viu. In el palpita istoria, psihologia, socialul si moralul, individualul si colectivul, angajamentul civic si intelectual - si am numit prin acestea datele obligatorii ale unui mare roman, indiferent de locul si de epoca in care s-a nascut ori se va naste -, toate topite intr-o literatura despre om si umanitate, cu deschidere spre universal.