Care este tema centrală abordată în cartea "Fii demn!"?
Cartea explorează tema demnității umane și a identității spirituale, prezentând o perspectivă eseistică asupra dezvoltării personale în contextul societății contemporane românești.
Fii demn!
Recenzie blog.libris.ro
Deși sunt bestselleruri de ani de zile în librării, nu am avut cine știe ce curiozitate să mă apropii de scrierile lui Dan Puric. Mi-a fost de ajuns să-l văd și să-l ascult de câteva ori la televizor pe autor pentru a-mi păstra suficiente rezerve în ceea ce privește relevanța și claritatea discursului său, care, dincolo de caracterul pătimaș și dens în metafore, pare să se situeze în prelungirea unui ortodoxism și naționalism desprins din vremuri de mult apuse (atât în formă, cât și în conținut). Poate că nu mă sensibilizează mesajul lui Dan Puric pentru că nu a trecut suficient timp de la perioada în care patriotismul a fost contaminat și falsificat de un regim dictatorial sau poate că, dimpotrivă, a trecut prea mult timp de la vremurile în care asemenea discursuri erau capabile să însuflețească mulțimile (prin mecanisme psihologice care au devenit tot mai transparente). Oricare ar fi situația, îmi e greu să contest faptul că Dan Puric pare un om pasionat, cultivat, cu o charismă impresionantă. Dar pentru că am participat la ultima ediție a Schimbului de Cărți de la Brașov, un loc în care am decis să las la o parte orice prejudecată și rezervă de lectură, am acceptat să mă apropii de lectura ultimului volum semnat Dan Puric, despre care a vorbit în cuvinte pline de căldură, unul din participanți, anume Claudiu Pătrașc.
Volumul Fii demn! este compus dintr-o colecție de micropovestiri, eseuri, amintiri, interviuri grupate, în marea lor majoritate în capitole cu miză: regăsirea de sine, reobișnuirea cu actul mărturisirii creștine, sensibilizarea față de martiri, familiarizarea cu experiențele profunde. Unele proze au caracter anecdotic (felul în care banala barbă poate deveni o sursă pentru o criză identitară cu o soluție previzibilă, felul în care o întâlnire cu un taximetrist bucureștean poate căpăta valențele ciocnirii unor universuri, felul în care te poți pierde într-o bibliotecă mai precis în discursul labirintic al bibliotecarei etc), alte fragmente capătă un caracter evocator, nostalgic, duios (copilăria autorului pe Valea Siriului, scena tăierii unei curci la țară, povestea mierlei care seamănă perfect cu povestea Cântecului Șoptit compus de Marius Bațu de la Pasărea Colibri etc). În sfârșit, a treia categorie de proze capătă acel ton profund și grav și vorbesc despre teme cu greutate: tragedia poporului roman, timpul românesc și cel mai adesea despre martiri (de la Constantin Brâncoveanu și până la figurile ortodoxiei românești persecutate de autoritățile comuniste).
Paralele pe care le face Puric pentru a ilustra evoluția poporului român și mai ales decăderea sa în stare de uitare și pasivitate (reparabilă, după cum transpare în convingerile autorului), produsă mai ales de efectele regimului comunist , sunt pe cât de erudite (nu lipsesc referiri la intelectuali precum Victor Babeș sau străini- chiar Konrad Lorenz sau Thomas Kuhn), pe cât de ciudate: se vorbește despre infarctul sufletesc al României (produs de o ateroscleroză sufletească), despre resuscitări spirituale, despre copacii conștiinței care să prevină alunecările de teren ale neamului românesc. Pe cât de plastice îmi par aceste formulări, pe atât de obscure îmi este mesajul lor: personal, nu îmi dau seama cum cultul martirilor sau desprinderea de Comunitatea Europeană ar putea ajuta la renașterea României. Sunt de accord că este benefic să ne asumăm o verticalitate și o integritate (pilduită de exercițiile de rezistență ale victimelor totalitarismului) și sunt de accord că este necesar să ne cunoaștem istoria, însă mai degrabă într-un spirit critic, detoxifiat de orice tendință de mitologizare. Delirul extatic și pledoaria pentru ortodoxism, apelul la ființa neamului și la psihologia poporului, pe care le-am regăsit în discursul lui Puric mă lasă însă rece.
Făcând abstracție însă de aceste elemente, am citit cu plăcere mai ales paginile în care Dan Puric evocă portretele mamei și ale bunicii lui, figurile care au reușit să înfrumusețeze viața, a sa și a celor din jur, în zorii epocii comuniste, într-o lume cenușie, în care deznădejdea părea să transpară la orice pas, pe orice loc pe stradă. Într-un context în care medicii păreau a fi adevărații bolnavi prin doza de amărăciune pe care o primeau zilnic de la autorități, mama lui Dan Puric (care a fost un medic de boli interne) manifesta o poftă de viață uluitoare, un temperament absolut și o naturalețe incredibilă: era genul de femeie care își trăia feminitatea ca o a doua viață (cu toate cochetăriile și naivitățile asociate) și își trăia cu un firesc cuceritor propriile slăbiciuni. Nici bunica lui Dan Puric nu se lasă mai prejos (în fond, ea este epicentrul seismului stârnit de mamă): cu rădăcini boierești vechi, bunica este genul de om aprig cu o memorie feroce (care iartă tot și nu uită nimic), capabil să reverse spiritul moldav voievodal chiar și într-o banală scenă a urcatului în autobuz. De reținut este faptul că trăsătura pe care o subliniază Dan Puric, în evocarea păriniților săi dar și a martirilor este tocmai demnitatea, capacitatea de a nu derapa de la propriile crezuri și de a căuta seninătatea și fericirea chiar și în cele mai aprige condiții.
Viețile pe care le evocă Dan Puric în volumul său sunt vieți care nu au ascultat de istorie, vieți ale unor figure integre aceste vieți sunt în fapt fundamentul imperativului care dă titlul volumului și pot fi asumate drept pilduitoare, indiferent de poziția pe care cititorii o au față de Dan Puric. Chiar dacă nu vorbesc aceeași limbă cu Dan Puric și chiar dacă probabil autorul mi-ar adresa senin, oricând, un senin Merci, madame (veți înțelege tâlcul acestei remarci, după ce veți citi povestea Soluția românească pentru dialog la nivel înalt) recunosc că o parte din textele cuprinse în acest volum m-au binedispus (se întâmplă rar ca un naționalist declarat să își păstreze un simț al umorului atât de viu) și m-au făcut să privesc cu admirație optimismul incurabil al autorului față de posibilitățile României, chiar dacă acesta este are un fundament pe care personal nu îl împărtășesc.
Și pentru că se apropie data de 8 martie, vă recomand cu căldură acest volum, macar pentru elogiul adresat celor două figuri feminine atât de semnificative în viața fiecăruia (care, în cartea lui Puric devin și izvor al lecțiilor de demintate): mama și bunica. Adresați-le un la mulți ani și amintiți-vă de ce le-ați iubit și le iubiți și astăzi!
FII DEMN! Dan Puric Editura Compania Dan Puric , 2011
Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Volumul Fii demn! este compus dintr-o colecție de micropovestiri, eseuri, amintiri, interviuri grupate, în marea lor majoritate în capitole cu miză: regăsirea de sine, reobișnuirea cu actul mărturisirii creștine, sensibilizarea față de martiri, familiarizarea cu experiențele profunde. Unele proze au caracter anecdotic (felul în care banala barbă poate deveni o sursă pentru o criză identitară cu o soluție previzibilă, felul în care o întâlnire cu un taximetrist bucureștean poate căpăta valențele ciocnirii unor universuri, felul în care te poți pierde într-o bibliotecă mai precis în discursul labirintic al bibliotecarei etc), alte fragmente capătă un caracter evocator, nostalgic, duios (copilăria autorului pe Valea Siriului, scena tăierii unei curci la țară, povestea mierlei care seamănă perfect cu povestea Cântecului Șoptit compus de Marius Bațu de la Pasărea Colibri etc). În sfârșit, a treia categorie de proze capătă acel ton profund și grav și vorbesc despre teme cu greutate: tragedia poporului roman, timpul românesc și cel mai adesea despre martiri (de la Constantin Brâncoveanu și până la figurile ortodoxiei românești persecutate de autoritățile comuniste).
Paralele pe care le face Puric pentru a ilustra evoluția poporului român și mai ales decăderea sa în stare de uitare și pasivitate (reparabilă, după cum transpare în convingerile autorului), produsă mai ales de efectele regimului comunist , sunt pe cât de erudite (nu lipsesc referiri la intelectuali precum Victor Babeș sau străini- chiar Konrad Lorenz sau Thomas Kuhn), pe cât de ciudate: se vorbește despre infarctul sufletesc al României (produs de o ateroscleroză sufletească), despre resuscitări spirituale, despre copacii conștiinței care să prevină alunecările de teren ale neamului românesc. Pe cât de plastice îmi par aceste formulări, pe atât de obscure îmi este mesajul lor: personal, nu îmi dau seama cum cultul martirilor sau desprinderea de Comunitatea Europeană ar putea ajuta la renașterea României. Sunt de accord că este benefic să ne asumăm o verticalitate și o integritate (pilduită de exercițiile de rezistență ale victimelor totalitarismului) și sunt de accord că este necesar să ne cunoaștem istoria, însă mai degrabă într-un spirit critic, detoxifiat de orice tendință de mitologizare. Delirul extatic și pledoaria pentru ortodoxism, apelul la ființa neamului și la psihologia poporului, pe care le-am regăsit în discursul lui Puric mă lasă însă rece.
Făcând abstracție însă de aceste elemente, am citit cu plăcere mai ales paginile în care Dan Puric evocă portretele mamei și ale bunicii lui, figurile care au reușit să înfrumusețeze viața, a sa și a celor din jur, în zorii epocii comuniste, într-o lume cenușie, în care deznădejdea părea să transpară la orice pas, pe orice loc pe stradă. Într-un context în care medicii păreau a fi adevărații bolnavi prin doza de amărăciune pe care o primeau zilnic de la autorități, mama lui Dan Puric (care a fost un medic de boli interne) manifesta o poftă de viață uluitoare, un temperament absolut și o naturalețe incredibilă: era genul de femeie care își trăia feminitatea ca o a doua viață (cu toate cochetăriile și naivitățile asociate) și își trăia cu un firesc cuceritor propriile slăbiciuni. Nici bunica lui Dan Puric nu se lasă mai prejos (în fond, ea este epicentrul seismului stârnit de mamă): cu rădăcini boierești vechi, bunica este genul de om aprig cu o memorie feroce (care iartă tot și nu uită nimic), capabil să reverse spiritul moldav voievodal chiar și într-o banală scenă a urcatului în autobuz. De reținut este faptul că trăsătura pe care o subliniază Dan Puric, în evocarea păriniților săi dar și a martirilor este tocmai demnitatea, capacitatea de a nu derapa de la propriile crezuri și de a căuta seninătatea și fericirea chiar și în cele mai aprige condiții.
Viețile pe care le evocă Dan Puric în volumul său sunt vieți care nu au ascultat de istorie, vieți ale unor figure integre aceste vieți sunt în fapt fundamentul imperativului care dă titlul volumului și pot fi asumate drept pilduitoare, indiferent de poziția pe care cititorii o au față de Dan Puric. Chiar dacă nu vorbesc aceeași limbă cu Dan Puric și chiar dacă probabil autorul mi-ar adresa senin, oricând, un senin Merci, madame (veți înțelege tâlcul acestei remarci, după ce veți citi povestea Soluția românească pentru dialog la nivel înalt) recunosc că o parte din textele cuprinse în acest volum m-au binedispus (se întâmplă rar ca un naționalist declarat să își păstreze un simț al umorului atât de viu) și m-au făcut să privesc cu admirație optimismul incurabil al autorului față de posibilitățile României, chiar dacă acesta este are un fundament pe care personal nu îl împărtășesc.
Și pentru că se apropie data de 8 martie, vă recomand cu căldură acest volum, macar pentru elogiul adresat celor două figuri feminine atât de semnificative în viața fiecăruia (care, în cartea lui Puric devin și izvor al lecțiilor de demintate): mama și bunica. Adresați-le un la mulți ani și amintiți-vă de ce le-ați iubit și le iubiți și astăzi!
FII DEMN! Dan Puric Editura Compania Dan Puric , 2011
Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Fii demn!
Structurata in sase capitole, cartea lui Dan Puric, scrisa la persoana intai, este confesiunea unui om care se bucura de fiecare rasarit de soare si care, cu sensibilitate dar si cu luciditate, redescopera, pentru sine dar si pentru noi, reperele necesare oricarui roman: mama, pamantul si martirii neamului.
Cu o scriitura simpla dublata de umor si ironie, autorul cartii “Fii demn!” reconstruieste prin prisma unui demers personal o lume ce se cauta pe sine dar care, in esenta ei, nu si-a pierdut simtul valorii si credinta.
Decupajele de viata, poeziile, portretele, intamplarile relatate simplu, dar viu, povestile si eseurile pregatitoare fac lectura, aparent, usoara.
Dar, abia dupa ce inchizi cartea, ii intelegi mesajul fascinant. Demnitatea nu se invata intr-o lectie ci se deprinde din prima pana in ultima clipa a vietii.
"M-am văzut din nou mic pe uliţa satului, cum mă jucam în faţa casei de la ţară, aşteptând-o pe mama. Nu ştiu de ce, dar despre mama n-am amintiri, ci fericiri. Fericiri scăldate intr-o lumină de-nceput. Din această lumină sufletească ce mă-mbrăţişa din toate părţile ţâşnea câteodată un gest... aşa... doar ca să mă mângâie sau să-mi aranjeze părul, să mă ajute să mă închid la hăinuţă sau pur şi simplu să mă ajute să fac primii paşi. Gestul ăsta apoi m-a urmărit toată viaţa. Nu mai era vizibil, dar cât de concret atunci când viaţa o cerea! In rest, o dragoste tăcută, nedeclarată, ce făcea să bată timpul dintre noi, permanent, ca o inimă pe care nimeni n-o vedea. Când mama n-a mai fost, inima asta a încetat să bată şi viaţa atunci s-a prăbuşit în gol. Uliţa satului era lungă pentru mine. Când o priveam îmi dădeam seama că merge aşa departe, că aproape se izbea de cer. Cerul de la capătul uliţei căpăta sens pentru mine doar atunci când pe el se desena silueta mamei. Iar silueta mamei fermeca aerul şi atunci cerul devenea martorul unei mari iubiri. Mama venea de la serviciu. In casă aflasem că atât serviciul cât şi statul erau doi hoţi. Primul fura mamei timpul pe care ar fi vrut să mi-l dăruiască mie, iar al doilea, banii şi tinereţea. "
Cu o scriitura simpla dublata de umor si ironie, autorul cartii “Fii demn!” reconstruieste prin prisma unui demers personal o lume ce se cauta pe sine dar care, in esenta ei, nu si-a pierdut simtul valorii si credinta.
Decupajele de viata, poeziile, portretele, intamplarile relatate simplu, dar viu, povestile si eseurile pregatitoare fac lectura, aparent, usoara.
Dar, abia dupa ce inchizi cartea, ii intelegi mesajul fascinant. Demnitatea nu se invata intr-o lectie ci se deprinde din prima pana in ultima clipa a vietii.
Fragment:
"M-am văzut din nou mic pe uliţa satului, cum mă jucam în faţa casei de la ţară, aşteptând-o pe mama. Nu ştiu de ce, dar despre mama n-am amintiri, ci fericiri. Fericiri scăldate intr-o lumină de-nceput. Din această lumină sufletească ce mă-mbrăţişa din toate părţile ţâşnea câteodată un gest... aşa... doar ca să mă mângâie sau să-mi aranjeze părul, să mă ajute să mă închid la hăinuţă sau pur şi simplu să mă ajute să fac primii paşi. Gestul ăsta apoi m-a urmărit toată viaţa. Nu mai era vizibil, dar cât de concret atunci când viaţa o cerea! In rest, o dragoste tăcută, nedeclarată, ce făcea să bată timpul dintre noi, permanent, ca o inimă pe care nimeni n-o vedea. Când mama n-a mai fost, inima asta a încetat să bată şi viaţa atunci s-a prăbuşit în gol. Uliţa satului era lungă pentru mine. Când o priveam îmi dădeam seama că merge aşa departe, că aproape se izbea de cer. Cerul de la capătul uliţei căpăta sens pentru mine doar atunci când pe el se desena silueta mamei. Iar silueta mamei fermeca aerul şi atunci cerul devenea martorul unei mari iubiri. Mama venea de la serviciu. In casă aflasem că atât serviciul cât şi statul erau doi hoţi. Primul fura mamei timpul pe care ar fi vrut să mi-l dăruiască mie, iar al doilea, banii şi tinereţea. "
Descrierea produsului
Structurata in sase capitole, cartea lui Dan Puric, scrisa la persoana intai, este confesiunea unui om care se bucura de fiecare rasarit de soare si care, cu sensibilitate dar si cu luciditate, redescopera, pentru sine dar si pentru noi, reperele necesare oricarui roman: mama, pamantul si martirii neamului.
Cu o scriitura simpla dublata de umor si ironie, autorul cartii “Fii demn!” reconstruieste prin prisma unui demers personal o lume ce se cauta pe sine dar care, in esenta ei, nu si-a pierdut simtul valorii si credinta.
Decupajele de viata, poeziile, portretele, intamplarile relatate simplu, dar viu, povestile si eseurile pregatitoare fac lectura, aparent, usoara.
Dar, abia dupa ce inchizi cartea, ii intelegi mesajul fascinant. Demnitatea nu se invata intr-o lectie ci se deprinde din prima pana in ultima clipa a vietii.
"M-am văzut din nou mic pe uliţa satului, cum mă jucam în faţa casei de la ţară, aşteptând-o pe mama. Nu ştiu de ce, dar despre mama n-am amintiri, ci fericiri. Fericiri scăldate intr-o lumină de-nceput. Din această lumină sufletească ce mă-mbrăţişa din toate părţile ţâşnea câteodată un gest... aşa... doar ca să mă mângâie sau să-mi aranjeze părul, să mă ajute să mă închid la hăinuţă sau pur şi simplu să mă ajute să fac primii paşi. Gestul ăsta apoi m-a urmărit toată viaţa. Nu mai era vizibil, dar cât de concret atunci când viaţa o cerea! In rest, o dragoste tăcută, nedeclarată, ce făcea să bată timpul dintre noi, permanent, ca o inimă pe care nimeni n-o vedea. Când mama n-a mai fost, inima asta a încetat să bată şi viaţa atunci s-a prăbuşit în gol. Uliţa satului era lungă pentru mine. Când o priveam îmi dădeam seama că merge aşa departe, că aproape se izbea de cer. Cerul de la capătul uliţei căpăta sens pentru mine doar atunci când pe el se desena silueta mamei. Iar silueta mamei fermeca aerul şi atunci cerul devenea martorul unei mari iubiri. Mama venea de la serviciu. In casă aflasem că atât serviciul cât şi statul erau doi hoţi. Primul fura mamei timpul pe care ar fi vrut să mi-l dăruiască mie, iar al doilea, banii şi tinereţea. "
Cu o scriitura simpla dublata de umor si ironie, autorul cartii “Fii demn!” reconstruieste prin prisma unui demers personal o lume ce se cauta pe sine dar care, in esenta ei, nu si-a pierdut simtul valorii si credinta.
Decupajele de viata, poeziile, portretele, intamplarile relatate simplu, dar viu, povestile si eseurile pregatitoare fac lectura, aparent, usoara.
Dar, abia dupa ce inchizi cartea, ii intelegi mesajul fascinant. Demnitatea nu se invata intr-o lectie ci se deprinde din prima pana in ultima clipa a vietii.
Fragment:
"M-am văzut din nou mic pe uliţa satului, cum mă jucam în faţa casei de la ţară, aşteptând-o pe mama. Nu ştiu de ce, dar despre mama n-am amintiri, ci fericiri. Fericiri scăldate intr-o lumină de-nceput. Din această lumină sufletească ce mă-mbrăţişa din toate părţile ţâşnea câteodată un gest... aşa... doar ca să mă mângâie sau să-mi aranjeze părul, să mă ajute să mă închid la hăinuţă sau pur şi simplu să mă ajute să fac primii paşi. Gestul ăsta apoi m-a urmărit toată viaţa. Nu mai era vizibil, dar cât de concret atunci când viaţa o cerea! In rest, o dragoste tăcută, nedeclarată, ce făcea să bată timpul dintre noi, permanent, ca o inimă pe care nimeni n-o vedea. Când mama n-a mai fost, inima asta a încetat să bată şi viaţa atunci s-a prăbuşit în gol. Uliţa satului era lungă pentru mine. Când o priveam îmi dădeam seama că merge aşa departe, că aproape se izbea de cer. Cerul de la capătul uliţei căpăta sens pentru mine doar atunci când pe el se desena silueta mamei. Iar silueta mamei fermeca aerul şi atunci cerul devenea martorul unei mari iubiri. Mama venea de la serviciu. In casă aflasem că atât serviciul cât şi statul erau doi hoţi. Primul fura mamei timpul pe care ar fi vrut să mi-l dăruiască mie, iar al doilea, banii şi tinereţea. "
Detaliile produsului
S-ar putea să-ți placă și
De același autor
Review-uri
DIDI
11/04/2023 17:34
O carte despre legătura cu mama, mama e viață. O carte care merita citită, o carte care zidește în tine ce e bine ca să devii un om cu caracter de neclintit.
Recomand!
Arată mai mult
stanciu cristina6
09/11/2021 21:00
Achiziție verificată
Super carte ,umorul,amintirile și experiențele trăite sunt frumos împletite.Merita citită !
Arată mai mult
Florina56
30/08/2020 19:39
Nu sunt de acord cu tot ce zice Puric in cartea aceasta, prea multa religie pentru spiritul meu pamantesc, si un patriotism pe care il gasesc putin exagerat, desi imi iubesc si eu tara si n-as pleca din ea. Dar il respect pe Puric, respect oricand un om prea religios sau prea patriot, pentru inteligenta si demnitatea lui. De aceea am citit cartea cu atentie pana la capat, fara sa fiu deranjata catusi de putin de diferenta de opinie, am luat-o ca pe conceptia unui om bun cu care nu sunt neaparat de acord dar pe care mi-ar placea sa o cunosc si ii dau voie sa existe linistita langa propria mea conceptie.O carte destul de trista. Pe alocuri atat de trista, ca fura cate o lacrima daca esti in stare sa transpui la scara larga micile exemple si sa intrezaresti impactul negativ al unor lucruri pe care le facem noi, oamenii. Povestea puiului de gaina crescut in baterii mi-a zgariat sufletul, desi e atat de comuna in viata noastra de azi. Si poate chiar mai trista ti se pare cartea daca poti sa te asezi in pielea bietului pui si sa incerci sa simti ce simte el. Povestea puiului de gaina nu e esenta acestei carti, dar e ce mi-a ajuns mie cel mai adanc in suflet.Si pana la urma eu nu cred in impartirea aceasta a noastra pe neamuri. Ar fi mai bine, poate, daca ne-am considera doar oameni.
Arată mai mult
3 din 3 de rezultate
