Viata Elizei Sommers nu pare a sta sub o stea norocoasa: abandonata la nastere si adoptata de o familie englezeasca atipica, are nesansa de a se indragosti de un barbat pentru care fascinatia aurului e mai puternica decat farmecul ei. Plecand in cautarea barbatului iubit, strabate o Californie aproape pustie, impartita intre pragmatismul aventurierilor si universul magic al indienilor, plin de vrajitorii si descantece. Fiindu-i tovaras de calatorie, cititorul descopera o lume a violentei si patimii, in care misterele si contradictiile firii umane izbucnesc fara oprelisti.

In Fiica norocului, Allende proiecteaza lumea interioara a unei femei foarte puternice, pentru care romantismul este un ingredient nelipsit al vietii. - Time

Isabel Allende este o povestitoare cu un talent extraordinar pentru intrigile complicate. Daca intra in joc, cititorul patrunde intr-un univers al sperantelor si patimii, al luptei pentru putere si al identitatilor contrastante. - Boston Globe

Ca o amanta pasionala, Isabel Allende ne seduce ridicand rand pe rand valurile colorate ale lumii ei misterioase. - Washington Post

Scriitoarea sfideaza granitele geografice si culturale in aceasta utopie moderna, care ne poarta intr-o calatorie fantastica pe mai multe continente. - Kirkus Rewiews

Traducere din limba spaniola de Cornelia Radulescu.

Fragment din cartea "Fiica norocului" de Isabel Allende:

"Spre dimineata Eliza inceta sa sangereze. Se topea de febra si dardaia cu toata caldura insuportabila din cala, dar pulsul era mai bun si respira linistit in somn. Pericolul nu trecuse totusi. Tao Chi'en ar fi vrut sa ramana langa ea, dar nu mai era mult pana, la rasaritul soarelui si in curand va suna clopotul care sa-l cheme la treaba. S-a tarat epuizat pe coverta, s-a trantit pe scandura goala si a dormit ca un prunc pana cand o prietenoasa lovitura de picior a unui marinar l-a desteptat pentru a-i aminti ce are de facut. Si-a bagat capul intr-o galeata cu apa de mare ca sa se dezmeticeasca si s-a dus la bucatarie, inca, zapacit, sa fiarba terciul de ovaz care constituia micul dejun la bord. Il inghiteau cu totii fara comentarii, inclusiv sobrul capitan Katz, cu exceptia chilienilor care protestau in cor, desi erau cei mai bine aprovizionati, fiind ultimii care se imbarcasera. Ceilalti isi terminasera proviziile de tutun, alcool si alte bunatati in lunile de navigatie de pana la Valparaiso. Se zvonise ca o parte din chilieni erau aristocrati, de aceea nu stiau sa-si spele chilotii sau sa fiarba apa pentru ceai. Cei care calatoreau la clasa intai aveau servitori, pe care intentionau sa-i foloseasca la minele de aur, ideea de a-si murdari propriile maini netrecandu-le prin minte. Altii preferau sa plateasca marinari ca sa aiba grija de ei, caci femeile refuzasera in bloc; puteau castiga de zece ori mai mult primindu-i pentru zece minute in intimitatea cabinei lor, ce sens avea sa piarda doua ceasuri spalandu-le rufele. Echipajul si restul pasagerilor isi bateau joc de domnisorii aia increzuti, dar niciodata de fata cu ei. Chilienii aveau purtari alese, pareau timizi si faceau parada de curtoazie si cavalerism, dar ajungea o scanteie ca sa devina aroganti. Tao Chi'en avea grija sa nu aiba de a face cu ei. Nu-si ascundeau dispretul fata de el si fata de doi calatori negri care s-au imbarcat in Brazilia, platind biletul complet, dar erau singurii care nu aveau cuseta si nu aveau voie sa manance cu ceilalti. Le prefera pe cele cinci chiliene umile, cu solidul lor simt practic, eterna lor buna dispozitie si vocatia materna care le aparea in momentele de urgenta.