Stilul lui Ion Agarbiceanu este prin excelenta, ca la toti marii nostri povestitori, un stil oral. De aceea autorul a putut marturisi despre “schitele, povestirile, nuvelele lui” ca le-a “scris dintr-o “sunare”. As spune ca transcrierea unei stenograme interioare. Povestasul parca si-ar rosti povestea in fata unui auditor de toate varstele, cu clipiri din ochi, cu naivitati si siretenii familiare pana si in solemnitatea cate unei descrieri , cu exclamatii uimite, cu epitete de superlativ popular, cu intrebari, exclamari, interjectii, zicale cu tot arsenalul oralitatii. Este stilul povestitorilor inaintasi, a caror intelectualitate inalta, precum aceea a lui Agarbiceanu, concentrate la masa de lucru, isi pastreaza prospetimea genuina. - Lucian Pricop

 
Ion Agarbiceanu, alaturi de Cosbuc ori Sadoveanu, este scriitorul care a nutrit cu emotii literare si empatii totale cateva generatii de cititori. Explicatia acestui succes nu se regaseste doar in stiinta alegerii temelor (unele lacrimogene), ci si in dozajul de poetic intr-o lume deloc fabuloasa, chiar simpla. Iar simplitatea folcloricului prinsa in actul scriiturii moderne are datele pentru a-l califica pe prozator intre cei veritabili. - Lucian Pricop

Cuprins File din cartea naturii (1959): Ciocarlia, La coasa, Bunica Safta, Roitul stupilor, La seceris, Mos Ionita, La fan, Talharul, Turturelele, La padure, Culesul porumbului, Presura, Strajerul, Ciorile, Ninge, Vanturile, Intaiul drum, La sanius, Poganiciul, Ploaie cu siroaie, Adormirea Mariutei, Nita de la Coasta Morii, Intre stejari, Nepoata lui Mos Mitrut, Nicu, Seri senine, Bourelul, Brazii, Papadia, Salcamii in floare, Spre odihna, Lang arau, Popor nou, In fauriste.

 

Referinte critice din Mihail Dragomirescu, E. Lovinescu, H. Sanielevici, Victor Felea, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Vlad, Ion Negoitescu, Dumitru Micu, Al. Piru, Mircea Zaciu.
 

Textele din acest volum sunt reproduse dupa editia aparuta in 1959, in timpul vietii autorului.