Pe scara din dos a filozofiei

De (autor): Wilhelm Weischedel

Pe scara din dos a filozofiei - Wilhelm Weischedel
Rasfoieste

Recenzie blog.libris.ro

Remarcasem de ceva vreme apariția în limba română a volumului lui Wilhelm Weischedel și îmi propusesem să îl parcurg, mai pe îndelete sau mai fugar, măcar pentru că avea un titlu cât se poate de provocator. O scară din dos a filosofiei? Iată un autor care părea să identifice mai multe căi de acces spre edificul înțelepciunii: unele regale, întortocheate, cu covor roșu iar altele mai retrase, mai umile și cu timp mai rapid de atingere a destinației. Remarcând aceste metafore locative, privitoare la mijloacele de a pătrunde spre marile creații ale lumii, mi-am dat seama că ele surprind cât se poate de concludent cele două mari strategii pe care le-am experimentat încă din facultate, în ceea ce privește studiul general al istoriei filosofiei.

Pe de o parte, îmi amintesc de profesorii care mizau pe contactul nemijlocit cu textul. Din punctul acestora de vedere, concepțiile filosofice nu puteau fi pătrunse autentic, decât prin aplecarea directă asupra operei originale, prin examinarea frază cu frază a lucrărilor fundamentale. Dacă e să mă raportez la metafora lui Weischedel, acești profesori insistau ca studenții să abordeze calea princiară a templului înțelepciunii: să apuce intrarea prin față, spectaculoasă și opulentă, astfel încât însuși drumul până la saloanele filosofilor (reprezentate desigur de concepțiile lor asupra lumii) să devină experiențe temerare memorabile – studenții urmau să admire sau să problematizeze fiecare detaliu remarcat în călătoria lor: candelabre nemaipomenite, podele lustruite, covoare roșii, scări decorate, balustrade ornate, coridoare întortocheate – toate acestea caracteristici ale intrării regale fiind reprezentate de argumentațiile laborioase, frazarea lungă și complicată, jargonul nefamiliar. Pe de altă parte, îmi amintesc și de profesorii care, deși nu ignorau importanța contactului direct al studenților cu textul, încurajau permanent completările cu comentarii și introduceri generale în concepția autorului X, făcute de alți comentatori, cu alte cuvinte, încurajau și căi mai dosnice de acces spre saloanele înțelepte, mai puțin spectaculoase și provocatoare, dar mult mai accesibile și mai clare.

Desigur, fiecare din aceste strategii avea avantajele și dezavantajele ei. În ceea ce privește calea regală aplecarea directă asupra textului original formează deprinderea parcurgerii textului filosofic, încurajează dialogul întemeiat direct pe text. Pe de altă parte, contactul unui student de Anul 1 și a oricărui neofit de altfel cu o lucrare originală, de pildă să spunem cu Prolegomenele lui Kant (care este doar o introducere la dezarmanta Critica rațiunii pure) se poate dovedi o experiență cu adevărat năucitoare și fără un rezultat precis, atâta timp cât ești prea puțin familiar cu contextul istoric al dezvoltării concepției kantiene și nici nu ești prea obișnuit să spargi o frază labirintică așa cum este cea a filosofului german. Cel care apucă o astfel de cale riscă să nu mai ajungă la destinație, riscă să se piardă în detalii, să rămână hipnotizat de un anume candelabru, de calitatea unui anume covor sau riscă să se rătăcească prin cine știe ce coridor sintactic. În ceea ce privește abordarea scării din dos a edificiului filosofic această strategie este desigur, în aparență, o cale mult mai rapidă și mai accesibilă de a pătrunde în camera conceptuală a gânditorilor. Pe de altă parte, o asemenea strategie, tocmai prin miza ei de ușurare a efortului, riscă să se dovedească simplificatoare și îngustă, să se dovedească pur informativă și nicidecum stimulatoare de dialog. În același timp, recompunerea pozițiilor teoretice indirect, prin surse intermediare, riscă de asemenea să deformeze și să vicieze înțelegerea unor concepții, cu alte cuvinte scara din dos poate să conducă mai degrabă spre camera comentatorilor de opere filosofice, decât spre camerele filosofilor căutați.

Cu toate acestea, când scara din dos este proiectată totuși de profesori avizați și când nu ne propunem să devenim specialiști ai domeniului, ci mai degrabă să ne facem o idee generală cu privire la destinele marilor nume ale filosofiei europene și la operele lor, o abordare precum este cea a profesorului Weischedel e cum nu se poate mai nimerită: în 34 de capitole care propun deschiderea spre 34 de mari gânditori, Weischedel propune o perspectivă deloc intimidantă, umanizantă asupra filosofiei: împleteste articulațiile teoretice ale celor mai cunoscute lucrări de filosofie cu elementele biografice ale autorilor lor, evocând detalii anecdotice din viața filosofilor (să amintim doar obsedanta punctualitate a lui Kant, pasiunea dialogului savant cu domnișoarele a lui Leibniz sau zelul lui Marx de a-și scrie recenzii la propriile opere), fără să alunece însă într-un registru trivial și fără să opereze reducții simplificatoare (de tipul: concepția Y se bazează pe X eveniment biografic). În fapt Weischedel se concentrează, prin mijloace accesibile și explicite, să contureze caracterul evolutiv prin etape înlănțuite, al gândirii europene, fără să piardă nicio clipă din vedere motivația profundă a celor care au contribuit la această evoluție. Avem de a face așadar cu o scară din dos a filosofiei care, în ciuda caracterului ei modest, umil, asociat demersului de popularizare și simplificare, e capabilă să seducă rapid și să pregătească surprize plăcute.

PE SCARA DIN DOS A FILOZOFIEI - Wilhelm Weischedel – Editura Humanitas, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Citeste mai mult

Pe scara din dos a filozofiei

De (autor): Wilhelm Weischedel

Wilhelm Weischedel demonstreaza superficialitatea unei asemenea opinii, abordand filozofia si 34 din numele ei celebre „pe scara din dos“, acolo unde il intalnesti pe stapanul casei asa cum este el in realitate, neinvesmantat in haine de parada si nepurtand o masca distinsa. Autorul nu se lasa tentat de schemele psihologice, care fac uz de orice amanunt biografic (o stramtorare financiara, o deceptie erotica, o stare depresiva) spre a explica o intreaga opera. Nici nu isi propune sa arate ceea ce stie oricine – ca marii filozofi au fost totusi oameni. Dimpotriva, Weischedel reuseste sa demonstreze ca exista oameni care isi pot depasi conditia biologica, viata lor devenind un reflex al operei. Aflata la granita dintre literatura de popularizare a filozofiei si exegeza de specialitate, cartea de fata vorbeste despre Aristotel, Platon, Augustin, Toma d'Aquino, Schopenhauer, Nietzsche, Wittgenstein sau Heidegger altfel decat am fost obisnuiti.

"Weischedel propune o perspectiva deloc intimidanta, umanizanta asupra filosofiei: impleteste articulatiile teoretice ale celor mai cunoscute lucrari de filosofie cu elementele biografice ale autorilor lor, evocand detalii anecdotice din viata filosofilor (sa amintim doar obsedanta punctualitate a lui Kant, pasiunea dialogului savant cu domnisoarele a lui Leibniz sau zelul lui Marx de a-si scrie recenzii la propriile opere), fara sa alunece insa intr-un registru trivial si fara sa opereze reductii simplificatoare (de tipul: conceptia Y se bazeaza pe X eveniment biografic)." (Sever Gulea)



Citeste mai mult

transport gratuit

36.60Lei

Sau 3660 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

Indisponibil

Descrierea produsului

Wilhelm Weischedel demonstreaza superficialitatea unei asemenea opinii, abordand filozofia si 34 din numele ei celebre „pe scara din dos“, acolo unde il intalnesti pe stapanul casei asa cum este el in realitate, neinvesmantat in haine de parada si nepurtand o masca distinsa. Autorul nu se lasa tentat de schemele psihologice, care fac uz de orice amanunt biografic (o stramtorare financiara, o deceptie erotica, o stare depresiva) spre a explica o intreaga opera. Nici nu isi propune sa arate ceea ce stie oricine – ca marii filozofi au fost totusi oameni. Dimpotriva, Weischedel reuseste sa demonstreze ca exista oameni care isi pot depasi conditia biologica, viata lor devenind un reflex al operei. Aflata la granita dintre literatura de popularizare a filozofiei si exegeza de specialitate, cartea de fata vorbeste despre Aristotel, Platon, Augustin, Toma d'Aquino, Schopenhauer, Nietzsche, Wittgenstein sau Heidegger altfel decat am fost obisnuiti.

"Weischedel propune o perspectiva deloc intimidanta, umanizanta asupra filosofiei: impleteste articulatiile teoretice ale celor mai cunoscute lucrari de filosofie cu elementele biografice ale autorilor lor, evocand detalii anecdotice din viata filosofilor (sa amintim doar obsedanta punctualitate a lui Kant, pasiunea dialogului savant cu domnisoarele a lui Leibniz sau zelul lui Marx de a-si scrie recenzii la propriile opere), fara sa alunece insa intr-un registru trivial si fara sa opereze reductii simplificatoare (de tipul: conceptia Y se bazeaza pe X eveniment biografic)." (Sever Gulea)



Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te si primesti un cupon de 10% pe care să-l folosesti la urmatoarea ta comanda! In plus, vei afla rapid care sunt promotiile zilei, noutatile si recomandarile noastre.

Ma abonez image one
Ma abonez image one