Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Firul de aur. Povestea unui Atelier nascut din Lumina

De (autor): Ciprian Emanuel Cristea

0
(0 review-uri)
Firul de aur. Povestea unui Atelier nascut din Lumina - Ciprian Emanuel Cristea

Firul de aur. Povestea unui Atelier nascut din Lumina

De (autor): Ciprian Emanuel Cristea

0
(0 review-uri)
M-am întâlnit la un moment dat cu şansa de a fi cel care pune și el mâna la editarea primei sale cărți, Ucenicul pe calea desăvârşirii. Şi astfel, trăind din plin povestea, încet-încet, pagină după pagină, zi după zi, mi-am dat seama că ea nu se poate termina acolo. Această a doua carte a lui dovedeşte faptul că aşa şi trebuia să fie. Declaraţie către Mireasa de Lumină este, aş zice eu, cea mai înaltă realizare literară şi spirituală a întregii cărţi, o metaforă complexă pentru ceea ce este Masoneria. Referinţele culturale şi filosofice care străbat întreaga lucrare mărturisesc o cultură vastă şi o sensibilitate rafinată, de la Rilke la Platon, de la simbolistica creştină la hermeneutica Masonică. Cercetarea dedicată diplomei unicat pe plan mondial primite de Contele Galanthal Janos Fekete conferă lucrării o soliditate academică care o situează dincolo de simpla memorialistică personală. Cristea se adresează unui public divers, unit prin aspiraţia comună către înţelegere şi dezvoltare spirituală. Mai mult decât atât, fiecare cititor se va regăsi pe sine, acela care a plecat deja pe Calea sa. Cel care încă nu ştie care-i este Calea va găsi printre rânduri semne care-l vor dirija către direcţia sa unică. Și pentru acest lucru pe care-l face pentru noi, autorul este pur şi simplu obligat să mai scrie, căci are de ce şi pentru cine. Excelsior! - Eugen Matzota
Citește mai mult

nou

97.00Lei

97.00Lei

Primești 97 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Estimare livrare marti, 9 decembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

M-am întâlnit la un moment dat cu şansa de a fi cel care pune și el mâna la editarea primei sale cărți, Ucenicul pe calea desăvârşirii. Şi astfel, trăind din plin povestea, încet-încet, pagină după pagină, zi după zi, mi-am dat seama că ea nu se poate termina acolo. Această a doua carte a lui dovedeşte faptul că aşa şi trebuia să fie. Declaraţie către Mireasa de Lumină este, aş zice eu, cea mai înaltă realizare literară şi spirituală a întregii cărţi, o metaforă complexă pentru ceea ce este Masoneria. Referinţele culturale şi filosofice care străbat întreaga lucrare mărturisesc o cultură vastă şi o sensibilitate rafinată, de la Rilke la Platon, de la simbolistica creştină la hermeneutica Masonică. Cercetarea dedicată diplomei unicat pe plan mondial primite de Contele Galanthal Janos Fekete conferă lucrării o soliditate academică care o situează dincolo de simpla memorialistică personală. Cristea se adresează unui public divers, unit prin aspiraţia comună către înţelegere şi dezvoltare spirituală. Mai mult decât atât, fiecare cititor se va regăsi pe sine, acela care a plecat deja pe Calea sa. Cel care încă nu ştie care-i este Calea va găsi printre rânduri semne care-l vor dirija către direcţia sa unică. Și pentru acest lucru pe care-l face pentru noi, autorul este pur şi simplu obligat să mai scrie, căci are de ce şi pentru cine. Excelsior! - Eugen Matzota
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo