Flatscher este cel mai istet sconcs din oras! Dar, in timp ce cauta sa-si ia micul dejun in curtea din spatele restaurantului preferat, ajunge sa fie prins de furiosul bucatar Bode, care il arunca intr-un sac. Doar un salt indraznet si utilizarea abila a armei cu duhori il pot ajuta sa scape, ajungand… sub hainele lui Theo, fiul lui Bode.
Intalnirea este insa de bun augur: este inceputul unei mari prietenii si al unei stralucitoare cariere de superdetectivi! Pentru ca, descoperindu-si pasiunea comuna, Flatscher si Theo deschid de indata Agentia de Detectivi din Fundul Curtii. La secretariat: Cloe. Echipa de sprijin: Sobolanii Olaf, Mo, Jo si Flo, din gasca O. Si, cum treaba merge struna, apare si primul caz, iar lui Flatscher ii zvacneste deja celebrul nasuc...
Fragment din cartea Flatscher. Uau, un sconcs detectiv!, de Antje Szillat, Jan Birck

"Si, fie vorba intre noi, si eu eram la fel de uimit. Doar ca nu aratam. Faptul ca eu, cel mai cool si mai inteligent sconcs al curtii din spate, de fapt, al intregului oras, al lumii, al universului - lejeeer - intelegeam limba oamenilor nu era nimic nou. Dar ca un om, adica acest Theo, sa ma inteleaga pe mine, fir-ar, fir-ar, asta era senzational! si nu se mai intamplase pana acum.
Totusi, nu prea mi-era pe plac locul in care ne aflam momentan, Theo si cu mine. Era cam intunecos. Si duhnea oribil, a rahati de jder. Si peste tot era plin de praf. Mrrr... deja simteam cum ma ia cu mancarimi pe spinare. Bleah! Treaba asta n-o suportam deloc.
— Theo, magazia asta nu este un loc in care sa-mi faca placere sa ma aflu.
— Hei, dar de unde stii cum ma cheama?
Ia te uita, Theo asta stia totusi sa lege doua vorbe! In ciuda acestui fapt, am strambat din nas. In primul rand, din cauza prafului si, in al doilea, din cauza intrebarii stupide.
Buna dimineata! Logicamente ca-i stiu pe toti si pe fiecare dintre locatarii curtii din spate!
Eu locuiesc aici, tu locuiesti aici, i-am explicat. Pricepi?
— Pai, nu chiar, a replicat Theo.
 Am oftat prelung.
— Stii, in general iti cam cunosti vecinii.
Incet-incet ar fi trebuit sa-i pice fisa.
— VECINI?
Doamne Dumnezeule, in sfarsit am dat si eu peste un om suficient de evoluat incat sa inteleaga aleasa limba a animalelor - adica a mea si, ce se intampla, se dovedeste a fi un exemplar care-nu-pricepe-nimic.
Clar, nici pentru mine nu era ceva obisnuit faptul ca puteam sta de vorba cu un om. Dar era asta un motiv sa ma uit la el cu ochii holbati cat cepele si sa-i pun tot felul de intrebari stupide? NU!
— Ei, oricum, multumesc, Theo, ca nu m-ai dat de gol. Eu ma voi retrage acum in resedinta mea considerabil mai eleganta decat acest loc, pentru a mai trage eventual un pui de somn. lar tie iti doresc o zi minunata. Ciao — adio — good bye! "