La intrebarea "de ce s-ar cuveni retradus un anume text literar?" (mai ales daca este vorba despre bucati clasice, subsumate canonului literaturii universale) au incercat sa raspunda zeci de teoreticieni si de practicieni din domeniu - mai mult sau mai putin convingator. Lawrence Venuti sustine ca "Traducerea, ca orice practica culturala, implica crearea de valori, lingvistice si literare, religioase si politice, comerciale si educationale, dupa caz. (...) Traducerea este o inscriptionare a textului strain cu inteligibilitati si interese care sunt fundamental interne. (...) Retraducerile constituie un caz special, deoarece valorile pe care le creeaza sunt susceptibile sa fie de doua ori interne, determinate nu numai de valorile interne pe care traducatorul le inscrie in textul strain, dar si de valorile inscrise intr-o versiune anterioara".  Consideram ca implicatiile didactice ale unui text, chiar si ale unei modeste traduceri literare, pot schita si o dimensiune culturala. In foarte mare masura, daca incerci sa faci o antologie, oricat de scurta, dintr-un clasic al literaturii universale, asta inseamna tot un act de cultura - chiar si, sa zicem, minimal. Invitam, asadar, pe cititor sa ne urmeze in periplul lirico-dramatic shakespearian cuprins in acest mic volum, urmand, in linii mari, traseul sugerat de geniala poezie ironic-evocatoare a lui Marin Sorescu, intitulata chiar Shakespeare.