Focul din sange este al treilea volum din seria Foc si dorinta.

Singurul lucru care poate salva acum taramurile este unicul lucru mai puternic decat parcele.

 

Dupa uimitoarea tradare ce are drept consecinta capturarea de catre falsul Rege al Zeilor a Serei si a periculos de seducatorului conducator al Tinuturilor Umbrelor, de care ea este nebuneste indragostita, un singur lucru se mai poate face pentru a-l elibera pe Nyktos si a impiedica fortele din Tinuturile Umbrelor sa invadeze Dalosul si sa starneasca un razboi intre zeii primitivi. Insa Kolis nu poate fi manipulat cu usurinta - nici dupa o viata intreaga de antrenament in acest sens. In vreme ce Revenantul lui preferat sustine cu insistenta ca Sera nu este nimic mai mult decat o minciuna, firea capricioasa a lui Kolis si straniul lui simt al onoarei o zdruncina pana in strafunduri pe Sera, pe care nimic nu ar fi putut-o pregati pentru cruzimile ce au loc la curtea zeului si pentru adevarurile socante ce ii sunt dezvaluite. Descoperirile acestea nu doar ca anuleaza tot ce credea ea despre propria datorie si despre insusi modul in care au luat nastere taramurile, ci pun sub semnul intrebarii adevaratul pericol. In orice caz, supravietuirea in urma confruntarii cu Kolis reprezinta doar o parte a luptei. Ascensiunea ei se apropie, si Sera simte cum timpul i se scurge printre degete. Dar Nyktos va face orice pentru a o tine pe Sera vie si a-i oferi viata pe care o merita. Va pune la bataie insasi distrugerea taramurilor - si chiar asta urmeaza sa se intample daca el nu isi face ascensiunea ca rege primitiv al vietii. Si totusi, in ciuda determinarii lui marcate de disperare, se prea poate ca propriile lor destine sa fie mai presus de controlul lui.

 

La toate astea se adauga ceva nestiut, nescris si imposibil de prezis. Singurul lucru mai puternic decat Arae...

Traducere din limba engleza de Elena Arhire.

- Daca am fi stat chiar aici la sfarsitul epocii Strabunilor, am fi calcat pe ramasitele celor cazuti in lupta impotriva lor, spuse el. Iar oasele lor inca sunt aici, doar au fost absorbite de pamant de-a lungul mileniilor. Aproape tot ce se afla de la est de Skotos pana la Cove a crescut din ramasitele celor care au pierit. Buza de sus mi se stramba, rezistand tentatiei de a sari in bratele lui Ash. Vazusem o multime de lucruri scarboase. Chiar facusem eu vreo cateva. Dar cumva ce aflam acum mi se parea mutt mai tulburator.
- Ma cam ingrozeste gandul ca stam practic pe mormintele zeilor, pe cine stie cate schelete. Si imi pare putin lipsit de respect.
- Dragoninii ar fi de acord cu tine. Degetele lui imi trecura prin par. Pentru ei, Tinuturile Oaselor sunt sacre.
Auzisem asta. Mi-am lasat capul pe spate. Picaturi din lumina soarelui se reflectau peste conturul obrazului si al maxilarului lui Ash.
- Ce a provocat razboiul cu Strabunii?
- Un lucru. Privirea lui pluti peste chipul meu. Si totusi, multe lucruri.
- Un raspuns de mare ajutor.
Se ivi umbra unui ranjet.
- Inainte ca primul dintre ei sa se indragosteasca, Strabunii nu au simtit niciodata lucrurile asemenea muritorilor sau chiar primitivilor de varsta tatalui meu. Pur si simplu, nu erau... claditi asa, spuse el, lasandu-si mana sa alunece de pe parul pe barbia mea. Dar nu insemna ca erau indiferenti la nevoile copiilor lor sau la ale muritorilor care au ajuns sa locuiasca pana la urma in tinuturile aflate la vest de Campiile Elizee. Erau empatici - pana n-au mai fost.
- De ce s-a schimbat asta?
- Din aceleasi motive pe care le are orice fiinta care urmareste prea multa vreme cum trece timpul. Degetul lui aluneca peste buza mea de jos. Au pierdut legatura cu cei care isi trageau obarsia din sangele lor si cu muritorii, cu trecerea timpului, devenind incapabili sa mai vada frumosul in cei care salasluiau pe taramuri. Tata zicea ca incepusera sa vada tot ce nu era creat de ei ca pe un parazit. Nu au ajutat prea mutt nici schimbarile facute de muritori in taramul tor. Strabunii erau foarte nemultumiti de tulburarea pamantului in numele progresului. Se taiau prea multe paduri, carora le luau locul ferme si conace. Drumurile imputinau solul. Orasele fusesera construite peste pajisti. Cand priveau taramul muritorilor, vedeau doar moarte."