Asa cum apa ia forma vasului in care este turnata, la fel si mobilul mortii inginerului Luparello pare ca se prelinge de-a lungul unor retorte alambicate, a unor canale transformate intentionat in vase comunicante - toate conducand spre mediul de afaceri si politico-mafiot al Siciliei. Aceasta este forma. Substanta insa (vinovatul, adevaratul mobil sau circumstantele crimei) se afla altundeva, intr-o lume guvernata de cutume stravechi, refractara la prezent, mai pesimista chiar decat lumea zilelor noastre.

Sicilia: o lume perfecta pentru un roman politist perfect, al carui autor - Andrea Camilleri - abordeaza genul cu inventivitatea dezinvolta, cu ironia si inteligenta care l-au consacrat ca maestru al artei povestirii.

Fragment din romanul "Forma apei" de Andrea Camilleri:

“Comisarul inainta incordat prin tunelul format de cele doua ziduri, cu bagare de seama ca sa nu se impiedice de pietrele si molozul care tineau loc de pardoseala; deodata, printr-o spartura din zid, zari cu coada ochiului un barbat care se misca in paralel cu el, in incinta uzinei. Se retrase rapid, insa era sigur ca celalalt il vazuse. Nu, n-avea timp de pierdut, fara doar si poate ca barbatul avea si complici, asa ca facu un salt inainte, cu arma indreptata spre celalalt, strigand:
— Stai, ca trag! Politia!
 Intr-o fractiune de secunda, intelese ca barbatul se asteptase la gestul lui, pentru ca statea pe jumatate aplecat, cu pistolul atintit spre Montalbano. Comisarul apasa pe tragaci si se arunca repede intr-o parte. In cadere, inainte de a atinge solul, din pistolul sau plecara in directia celuilalt alte doua gloante. Insa efectul nu fusese deloc cel asteptat: nicio impuscatura de raspuns, niciun geamat de durere ori un zgomot de pasi indepartandu-se in fuga. Auzi, in schimb, o bufnitura asurzitoare, ca de geam spart, urmata de un clinchet cunoscut, de cioburi de sticla cazand pe ciment. In clipa urmatoare intelese totul si izbucni intr-un hohot de ras atat de violent, incat pentru cateva secunde bune nu izbuti sa se ridice. Trasese in el insusi, in propria imagine reflectata in singurul geam — urias, aburit si murdar — ramas intreg dupa atatia ani.
“Povestea asta nu trebuie s-o istorisesc nimanui”, isi spuse. “Mi s-ar cere imediat demisia si as zbura , din politie cu suturi in cur.”
Pistolul pe care inca-l tinea in mana i se paru brusc ridicol, dar si-l prinse la brau, sub cureaua pantalonilor. Impuscaturile, ecoul lor prelung si bufnitura geamului spart in mii de cioburi acoperisera complet zbarnaitul continuu de mai devreme, care acum reincepu cu tonalitati tot mai variate. In final intelese — era dinspre mare. Pe portiunea aceea de plaja, briza adia cu putere chiar si in toiul verii, pentru ca seara sa se potoleasca subit, ca si cum n-ar fi vrut sa-i strice afacerile lui Gege."