Formarea progresiva a contractului
Formarea progresiva a contractului
Spontaneitatea este o virtute oriunde altundeva decat in relatiile de afaceri... Complexitatea multora dintre contractele comerciale, interesele economice si financiare deloc neglijabile ce li se ataseaza contrazic schema traditionala, a formarii instantanee de consimtamant, prin intalnirea ofertei cu acceptarea. Adesea, mai degraba decat sa paseasca direct la incheierea unui contract cu efecte definitive, partile inteleg sa intreprinda negocieri laborioase, pe parcursul unor luni (sau chiar ani), discutand – punctual sau doar principial – elementele contractului preconizat. Procesul amintit le ofera premisele unui timp de reflexie suficient de amplu, pentru punerea in balanta a tuturor avantajelor si dezavantajelor unei potentiale relatii contractuale definitive cu celalalt. Consimtamantul participantilor la negociere, departe de a cunoaste o formare brusca, se maturizeaza progresiv, de-a lungul intregii faze „precontractuale”. Penetrarea partilor in sfera dreptului are loc treptat si prudent, prin incheierea de acorduri a caror valoare juridica se impune a fi cunoscuta si care ridica problema stabilirii cu precizie a efectelor lor.
Formarea progresiva a conventiilor este spatiul predilect al instabilitatii juridice, insa este vorba despre o nesiguranta acceptata de parti sau cel putin cunoscuta de acestea. Abandonand conceptia instantaneista a formarii contractelor, potrivit careia perfectarea actului juridic bilateral rezulta spontan, din simplul schimb de consimtaminte, teoria formarii progresive a conventiilor arata ca exista situatii in care primul contact juridic dintre partile viitorului contract marcheaza nasterea unui consimtamant partial, a carui completare se va face progresiv. Procesul formarii unui contract se dovedeste, astfel, facil de descompus in tot atatea etape cate au fost necesare fie pentru „desavarsirea” (maturizarea) consimtamantului la act (a), fie pentru convenirea obiectului viitorului contract (b).
Lucrarea trateaza atat precaritatea nascuta voluntar (i), dintr-o dispozitie a conventiei in curs de formare – precum in cazul drepturilor de dezicere stipulate in contract, al acordurilor pregatitoare de conventie finala – cat si precaritatea legala (ii), alocata de legiuitor pentru ocrotirea uneia din parti, precum in ipoteza drepturilor legale consumeriste de retractare a consimtamantului in termen de 7 zile lucratoare de la intervenirea acordului de vointe. Cel de-al treilea tip este reprezentat de precaritatea derivata (c), prin care se intelege fragilitatea strict inerenta, atasata natural unei conventii. O regasim in cazul contractelor incheiate intuitu personae, asezate pe relatia de incredere ori afectiune stabilita intre parti (1), ca si in cazul contractelor a caror formare – in trei pasi – presupune un consimtamant de agrement (2), precum contractele bancare de credit ori cesiunile conventionale de contract.
Formarea progresiva a conventiilor este spatiul predilect al instabilitatii juridice, insa este vorba despre o nesiguranta acceptata de parti sau cel putin cunoscuta de acestea. Abandonand conceptia instantaneista a formarii contractelor, potrivit careia perfectarea actului juridic bilateral rezulta spontan, din simplul schimb de consimtaminte, teoria formarii progresive a conventiilor arata ca exista situatii in care primul contact juridic dintre partile viitorului contract marcheaza nasterea unui consimtamant partial, a carui completare se va face progresiv. Procesul formarii unui contract se dovedeste, astfel, facil de descompus in tot atatea etape cate au fost necesare fie pentru „desavarsirea” (maturizarea) consimtamantului la act (a), fie pentru convenirea obiectului viitorului contract (b).
Lucrarea trateaza atat precaritatea nascuta voluntar (i), dintr-o dispozitie a conventiei in curs de formare – precum in cazul drepturilor de dezicere stipulate in contract, al acordurilor pregatitoare de conventie finala – cat si precaritatea legala (ii), alocata de legiuitor pentru ocrotirea uneia din parti, precum in ipoteza drepturilor legale consumeriste de retractare a consimtamantului in termen de 7 zile lucratoare de la intervenirea acordului de vointe. Cel de-al treilea tip este reprezentat de precaritatea derivata (c), prin care se intelege fragilitatea strict inerenta, atasata natural unei conventii. O regasim in cazul contractelor incheiate intuitu personae, asezate pe relatia de incredere ori afectiune stabilita intre parti (1), ca si in cazul contractelor a caror formare – in trei pasi – presupune un consimtamant de agrement (2), precum contractele bancare de credit ori cesiunile conventionale de contract.
Descrierea produsului
Spontaneitatea este o virtute oriunde altundeva decat in relatiile de afaceri... Complexitatea multora dintre contractele comerciale, interesele economice si financiare deloc neglijabile ce li se ataseaza contrazic schema traditionala, a formarii instantanee de consimtamant, prin intalnirea ofertei cu acceptarea. Adesea, mai degraba decat sa paseasca direct la incheierea unui contract cu efecte definitive, partile inteleg sa intreprinda negocieri laborioase, pe parcursul unor luni (sau chiar ani), discutand – punctual sau doar principial – elementele contractului preconizat. Procesul amintit le ofera premisele unui timp de reflexie suficient de amplu, pentru punerea in balanta a tuturor avantajelor si dezavantajelor unei potentiale relatii contractuale definitive cu celalalt. Consimtamantul participantilor la negociere, departe de a cunoaste o formare brusca, se maturizeaza progresiv, de-a lungul intregii faze „precontractuale”. Penetrarea partilor in sfera dreptului are loc treptat si prudent, prin incheierea de acorduri a caror valoare juridica se impune a fi cunoscuta si care ridica problema stabilirii cu precizie a efectelor lor.
Formarea progresiva a conventiilor este spatiul predilect al instabilitatii juridice, insa este vorba despre o nesiguranta acceptata de parti sau cel putin cunoscuta de acestea. Abandonand conceptia instantaneista a formarii contractelor, potrivit careia perfectarea actului juridic bilateral rezulta spontan, din simplul schimb de consimtaminte, teoria formarii progresive a conventiilor arata ca exista situatii in care primul contact juridic dintre partile viitorului contract marcheaza nasterea unui consimtamant partial, a carui completare se va face progresiv. Procesul formarii unui contract se dovedeste, astfel, facil de descompus in tot atatea etape cate au fost necesare fie pentru „desavarsirea” (maturizarea) consimtamantului la act (a), fie pentru convenirea obiectului viitorului contract (b).
Lucrarea trateaza atat precaritatea nascuta voluntar (i), dintr-o dispozitie a conventiei in curs de formare – precum in cazul drepturilor de dezicere stipulate in contract, al acordurilor pregatitoare de conventie finala – cat si precaritatea legala (ii), alocata de legiuitor pentru ocrotirea uneia din parti, precum in ipoteza drepturilor legale consumeriste de retractare a consimtamantului in termen de 7 zile lucratoare de la intervenirea acordului de vointe. Cel de-al treilea tip este reprezentat de precaritatea derivata (c), prin care se intelege fragilitatea strict inerenta, atasata natural unei conventii. O regasim in cazul contractelor incheiate intuitu personae, asezate pe relatia de incredere ori afectiune stabilita intre parti (1), ca si in cazul contractelor a caror formare – in trei pasi – presupune un consimtamant de agrement (2), precum contractele bancare de credit ori cesiunile conventionale de contract.
Formarea progresiva a conventiilor este spatiul predilect al instabilitatii juridice, insa este vorba despre o nesiguranta acceptata de parti sau cel putin cunoscuta de acestea. Abandonand conceptia instantaneista a formarii contractelor, potrivit careia perfectarea actului juridic bilateral rezulta spontan, din simplul schimb de consimtaminte, teoria formarii progresive a conventiilor arata ca exista situatii in care primul contact juridic dintre partile viitorului contract marcheaza nasterea unui consimtamant partial, a carui completare se va face progresiv. Procesul formarii unui contract se dovedeste, astfel, facil de descompus in tot atatea etape cate au fost necesare fie pentru „desavarsirea” (maturizarea) consimtamantului la act (a), fie pentru convenirea obiectului viitorului contract (b).
Lucrarea trateaza atat precaritatea nascuta voluntar (i), dintr-o dispozitie a conventiei in curs de formare – precum in cazul drepturilor de dezicere stipulate in contract, al acordurilor pregatitoare de conventie finala – cat si precaritatea legala (ii), alocata de legiuitor pentru ocrotirea uneia din parti, precum in ipoteza drepturilor legale consumeriste de retractare a consimtamantului in termen de 7 zile lucratoare de la intervenirea acordului de vointe. Cel de-al treilea tip este reprezentat de precaritatea derivata (c), prin care se intelege fragilitatea strict inerenta, atasata natural unei conventii. O regasim in cazul contractelor incheiate intuitu personae, asezate pe relatia de incredere ori afectiune stabilita intre parti (1), ca si in cazul contractelor a caror formare – in trei pasi – presupune un consimtamant de agrement (2), precum contractele bancare de credit ori cesiunile conventionale de contract.
Detaliile produsului
