Jafuri, comploturi, crime - pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor

    Iunie 1825. Fracurile Negre, organizatie criminala condusa de Lecoq, mana dreapta a colonelului Bozzo-Corona, pun la cale jefuirea casei de bani a bancherului Bancelle, alcatuind un plan complicat menit sa induca in eroare justitia si sa o puna pe urmele unui tap ispasitor, manevra care constituie modalitatea de lucru obisnuita a acestei organizatii. Tapul ispasitor este Andre Maynotte, un armurier care traieste la Caen cu fermecatoarea sa sotie Julie si cu bebelusul lor. Simplu, onest si muncitor, el se bucura de fericirea conjugala pana cand aceasta lovitura neasteptata ii distruge linistea. Andre este condamnat si aruncat in inchiosoare, in timp ce Julie reuseste sa fuga...

     Fragment din romanul "Fracurile Negre Vol. 1 Brasarda cu nestemate" de Paul Feval:

    “Fracul Negru era la Londra! Londra nu mai indraznea sa iasa seara, in ciuda luxului celor trei politii ale ei. Londra tradusese denumirea pariziana: se temeau de Black Coat. Avea dreptate Londra, caci Black Coat, sau Fracul Negru, o rascolea la greu. Cele trei politii isi pierdeau capul. Cam in acelasi timp, colonelul Bozzo veni sa se stabileasca la Londra, unde se trezi dintr-odata inconjurat de oameni care ii laudau pozitia si averea, mai ales marele domeniu din Corsica. Zvonurile publice castigara repede teren. Traia singur si ducea o viata de burlac. Cina la club. Avea in casa doar o servitoare italianca si un marunt secretar francez, un fel de valet cultivat, foarte inteligent. Poate secretarul avea si un nume ca toata lumea, dar stapanul lui, care il luase de la Paris dintr-un atelier de lacatusarie ca sa-l formeze pentru treburile lui personale, ii daduse una dintre acele porecle duble folosite in asociatiile muncitorilor si ii spunea Toulonnais-l'Amitie.
La Londra, Fracul Negru, sau Black Coat, si acolitii lui ii tinura in sah pe toti gura-casca un sezon intreg. Faradelegile puse pe seama bandei au fost nenumarate si foarte interesante. Doar ca oamenii rezonabili cu o spoiala de cunostinte in drept nu sovaira sa nege existenta misterioasei capetenii a hotilor; fiecare crima, de fapt, aici ca si la Paris, se solda in fata justitiei cu o condamnare. La ce bun sa cauti mai departe? Fracul Negru era in plus, si daca din intamplare l-ar fi arestat, legea nu avea ce sa revendice de la el!
    Asa vorbeau inteleptii, dar intelepciunea are oare bun-simt? Nebunii il credeau de neinvins pe Fracul Negru; un dublu vampir, un monstru care asasina de doua ori, cu pumnalul mai intai, si apoi cu esafodul... Si colonelul pierdea banii cu eleganta, asa cum ii era obiceiul.
    Oamenii care au ceva de ascuns isi schimba numele. Colonelul nu se ferea; era colonelul Bozzo la Paris, la Londra, peste tot.”