Coexista in volumul de fata, mai multe tipuri de discurs: domina, desigur, cel critic si teoretic, la care se adauga fragmente autobiografice si biografice, filoane lirice, irizari mistice si taieturi polemice. Ca in celebrul Nu al tanarului Ionescu, Eugen Simion combina registre aparent incompatibile, asumandu-si o forma de critica la persoana intai, ca sa preluam formula admiratului si admirabilului Steinhardt. Prin urmare, convietuiesc fara disonante reflectii despre scriitori romani de ieri si de azi cu notatii despre lumea postdecembrista si marile valuri ale schimbarilor, intr-un stil marcat fie de naturaletea admiratiei unui impatimit de literatura, fie de acidul ironic al unei individualitati care-si asuma independenta opiniei si a faptei, indiferent la mirajele majoritatii. Eugen Simion se dovedeste si prin Fragmente un critic de factura clasica, in acceptiunea data de Calinescu termenului, "recunoscator cartilor" si situat strategic "in ariergarda avangardei", nelipsit din bibliografiile tuturor epocilor literaturii romane, construindu-si cu migala, atentie si truda opera de folos multor semeni. - Loredana Cuzmici