Din acest proiect, Volumul VII are o simptomatologie aparte: se deschide cu verdictul "postliteraturii" - in plina epoca a postadevarului, indraznesc sa adaug - si se sfarseste, rotund, cu capitole dedicate "polemicilor mai mult sau mai putin cordiale", cu discursuri autobiografice si evaluari luminate de "oglinda criticului". Adica, se incheie cu un manifest existential prin care capatam speranta ca postadevarul va fi doar o categorie subreda a postmodernitatii, deci a gandirii slabe, vorba lui Vattimo, si nicidecum un stil de viata: "As vrea sa se spuna despre mine ca sunt un om pentru care adevarul exista". - Oana Camelia Serban