Staretul Siluan este parte a unei culturi monastice traditionale, inradacinata in Evanghelie si in intelepciunea antica, mai ales cea stoica, si a unei inspiratii profetice care lumineaza modernitatea pana in strafunduri si o depaseste din interior. Limitarile culturii monastice, precum ritualismul si comunitarismul adeseori greoi al ortodoxiei contemporane, sunt dizolvate in lacrimile Sfantului Siluan si in universalitatea rugaciunii sale. Staretul vindeca abisurile modernitatii concentrand-o pe Inviere. El ramane pentru noi unul dintre marii martori ai metamofozei contemporane a crestinismului, prin care Dumnezeu desavarseste descoperirea Numelul Sau in totala golire de Sine a Crucii, din marturia lui Siluan intelegem ca iadul nu se deschide spre nefiinta, ci spre nadejde, intrucat Hristos Se pogoara neincetat in adancurile lui.

Reluand invatatura Staretului, parintele Sofronie vine in sens invers tuturor imaginilor imperiale si politice ale lui Hristos si Il arata in punctul cel mai de jos al piramidei rasturnate a creatiei: punctul pe care apasa intreaga piramida a fiintarii bolnave si decazute. "Crestinul merge in jos, acolo, in adancul piramidei rasturnate, unde se aduna o greutate zdrobitoare, unde este si Cel ce a luat asupra-Si pacatul lumii, Hristos". Se poate - si trebuie - "sa ne iubim aproapele ca pe sine" in virtutea unitatii ontologice a omenirii restaurate in Hristos pentru ca afirmatia fratele nostru este viata noastra sa fie traita in sensul cel mai realist. - Olivier Clement
Fragment din carte:

"„Smerit Duh Sfant”
Smerenia nu este doar smerenia lui Hristos, ea este smerenia „smeritului Duh". Este numele sub care Siluan invoca pe Duhul Sfant, cu o nuanta de tandrete si de ardoare.
„Doamne, da mie smerit Duhul Tau, ca nu din nou sa pierz eu harul Tau, si iarasi sa incep a ma tangui dupre el, precum se tanguia Adam pentru rai si pentru Dumnezeu" (p. 291). „Doamne, daruieste-mi puterea de a ma smeri inaintea maririi Tale. Doamne, Tie se cuvine slava in cer si pre pamant, dara mie, micii Tale zidiri, daruieste-mi smerenia Duhului Tau. [...] Doamne, daruieste noua Duhul Sfant; printr-Insul slavi-Te-vom ziua si noaptea, caci trupul nostru neputincios este, dara Duhul Tau plin de viata, si da putere sufletului usor a lucra Tie, si intareste mintea in dragostea Ta, si odihneste intru Tine cu desavarsita odihna, si alta de acum a cugeta nu mai voieste, fara numai a Ta iubire" (p. 323). „Doamne, da noua "in dar smerit Duhul Tau cel Sfant, precum in dar ai venit spre a mantui pre oameni si a-i inalta la cer, spre a vedea slava Ta. O, a lui Hristos smerenie! Cunoscu-te, dar a te dobandi nu pot. Rodurile tale sunt dulci, caci nu sunt pamantesti" (pp. 324-325).
Duhul este Cel care il transforma pe om dupa chipul si asemanarea lui Hristos, invatandu-l smerenia: „Cel ce a cunoscut pe Dumnezeu in Duhul Sfant s-a invatat de la El smerenia si s-a asemanat cu Învatatorul sau, Hristos, si s-a facut asemenea Lui. Doamne, invredniceste-ne de darul sfintei Tale smerenii" (p. 324). Darul sfintei smerenii pe care sufletul il cere de la Domnul este „cel mai inalt dar" al Duhului, care cuprinde in el pe toate celelalte [...]"