Intreaga creatie a prozatorului, cand nu deshumeaza perioade revolute,  pune, intr-un fel sau altul, lumea prezentului in relatie cu trecutul  istoric. Istoria este inerenta timpului sadovenian, asa cum, intr-un mod  deosebit de pregnant, invarianta definitorie a spatiului sadovenian e  natura. Tot ce e bun, sanatos, in naratiunile scriitorului, de la om la  dobitoace si la stihii, indeplineste, in masuri variabile si nu rareori  in moduri naprasnice, legile de nestramutat ale naturii (natura fiind,  in intelegerea cu tenta panteista a lui Sadoveanu, expresia fenomenala a  eternitatii) si, implicit, permanentizeaza virtuti ale acelor oameni  integrati in natura prin care ei, in momente sublime ale trecutului,  si-au revelat vigoarea fizica si forta morala a neamului caruia apartin.