Countdown header img 1

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Autorul lunii decembrie

Andrei Craciun

Carti cu autograf si 20% reducere!

Rasfoieste si cumpara!
Close

Frumoasa a fost aceasta viata. Totusi

De (autor): Jean D'Ormesson

Frumoasa a fost aceasta viata. Totusi - Jean D'Ormesson
Rasfoieste

Frumoasa a fost aceasta viata. Totusi

De (autor): Jean D'Ormesson

Jean d’Ormesson este una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane. Romancier, eseist si filosof, este adesea evocat ca eternul „fericit“, gratie seninatatii sale inde­lung hranite cultural. Nascut la 16 iunie 1925, la Paris, intr-o familie aristo­cratica in care vederile de dreapta si de stanga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir Francois de Paule Le Fevre d’Ormesson a studiat la Ecole normale superieure. Intre 1974 si 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro. In 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluand fotoliul lui Jules Romains, dupa ce obtinuse, in 1971, marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, pentru La Gloire de l’Empire.

S U N T   E U .   P L A C E R I ,   M U N C A ,   A M B I T I I
S I   M U L T E   N I M I C U R I .

Un bon vivant care si-a trait viata deasupra dramelor cotidiene si un veritabil roman autobiografic, sub titlul unui faimos vers de Aragon: Frumoasa a fost aceasta viata. Totusi.
Castelan pe linie ereditara, dintr-o veche familie „de roba“, d’Ormesson este si castelanul Literelor franceze: radacinile culturii si entuziasmului, ale onoarei si poftei de viata fiind adanc amprentate in Istoria Frantei si a lumii largi. Timpul, de multe ori, are rabdare si face dreptate: d’Ormesson scrie onest si pasionat despre lungul sau periplu printr-o viata onesta si pasionata dusa in exemplaritate, cu sute de anecdote din universul ascuns al scriitorilor, al politicienilor si al iubirilor interzise. Si despre intalnirea lui cu frumoasa lume romaneasca a anilor treizeci: Brancusi, Cioran, Eliade, Anna de Noailles, Martha Bibescu – pe scurt, o Romanie cu o imagine justa. Un deliciu!

Parintii mei primeau multi invitati. Printre siluetele familiare erau, mai ales, doua femei exceptionale, celebre in vremea lor, mult uitate in zilele noastre, si cu care tata se imprietenise: Martha Bibescu si Elena Vacarescu. Ambele il cultivau asiduu pe tatal meu, care le aprecia si le iubea mult, si pe una, si pe cealalta. Iar ele se detestau cu o frumoasa inflacarare.
Aceste doua eminente doamne nu erau singurii cetateni romani care au reprezentat limba si cultura franceze. Tzara, fondatorul grupului Dada la Zurich in timpul Primului Razboi Mondial, era de origine romana. Sculptorul Brancusi sau istoricul Mircea Eliade, autor al Mitului eternei reintoarceri si al Tehnicilor arhaice ale extazului, erau si ei si romani, si francezi. Iar mai tarziu aveam sa-i iubesc si sa-i admir mult pe Emil Cioran, moralistul disperat si vesel, autor al Tratatului de descompunere, al Silogismelor amaraciunii, al Caderii in timp, si pe Eugen Ionescu, ale carui piese Cantareata cheala, Scaunele, Regele moare au fost adevarate triumfuri.

Exista roluri minunate si mari actori. Si exista utilitati. Toti actorii sunt egali. Dar exista vedete de care ne amintim mult timp. Actori precum Homer, Platon, Alexandru cel Mare, Ginghis Han, Rembrandt, Shakespeare, Goethe, Napoleon, Chateau­briand, Tolstoi, Proust, Churchill, Stalin nu sunt uitati. Le avem in memorie gesturile si replicile. Talentul si geniul lor. Sufleorul, plasatoarea, masinistul, decoratorul si machieuza sunt si ei actori. Iar publicul insusi nu este compus decat din actori. Iar multimea de pe strada, strai­nii in trecere, bancherii, oamenii strazii, bolnavii din spitale, militarii din cazarmi si condamnatii din inchisorile lor – toti actori, nimic altceva decat actori. Pictorii, sculptorii, arhitectii, muzi­cienii, amantii si scriitorii – niste actori. Si cititorii actorilor. Mari sau mici, fericiti sau nefericiti, de geniu sau mediocri, puternici sau sarmani. Toti niste actori, cu rolul lor de jucat. 
Fragment din cartea "Frumoasa a fost aceasta viata. Totusi" de Jean D'Ormesson:
 
"EU: Sa nu taceti. Inovati. 
EU: Codurile mediului culminau in bunele maniere la masa. Nenumarate pagini, manuale, lucrari savante au fost consacrate de femeile mondene, de etnologi, de baronesa Staffe si de Claude Levi-Strauss inviolabilelor bune maniere la masa. Parintii ii invatau pe copii sa nu vorbeasca avand gura plina, sa nu-si puna coatele pe masa, sa descojeasca perele si piersicile, sa foloseasca asa cum trebuie cutitul, furculita si lingura. 
Niciunul dintre aceste instrumente nu trebuia niciodata si, in niciun caz sa stea si pe masa si pe farfurie. Puteau sa stea pe masa ori pe farfurie. Dar niciodata, absolut niciodata, nu aveau sa fie asezate simultan si pe una si pe cealalta. 
Mediul, in viziunea multora sau a unora si in cea a tatalui meu, republican si democrat sincer, era, mai intai de toate, o chestiune de comportament social. Leon Blum, Sacha Guitry si ducele de Brissac semanau destul de mult in aceasta privinta. Din acest punct de vedere faceau parte din acelasi mediu. Leon Blum avand probabil putin mai multa eleganta si, desigur, un plus de cultura. Era prieten cu Gide si cu Paul Valery. Sacha Guitry se insera cu dezinvoltura si cu o atitudine provocatoare. Ducele de Brissac, deoarece era duce de Brissac, avea mai mult curaj si o neglijenta specifica varstei copilariei. Era politehnist si ii placea Sully Prudhomme. 
Mediul culmina in casatorie. Mariajul se contracta in acelasi mediu. Si, de preferinta, cu cineva cu avere. Groaza parintilor era sa-si vada odrasla casatorindu-se in afara mediului sau. Nu trebuie comisa eroarea de a crede ca mediul se reducea la bani. Era mai bine sa te casatoresti cu cineva fara o letcaie, dar din acelasi mediu, decat cu cineva plin de bani, dar din afara mediului tau. 
Este de la sine inteles, ca o marturie a timpului ce trece, ca, desi tatalui meu ii era draga, notiunea de mediu este una dintre marile victime ale miscarii de idei si ale schimbarii moravurilor. Ea mai supravietuieste, dar e Iipsita de stralucire si marginala. Nici in zilele noastre nu ni-l imaginam pe prim-ministru ajungand la Parlament in maieu si in blugi. Dar, in fine, azi exista tendinta ca fiecare sa se imbrace cum vrea. Regulile au devenit vagi. Probabil ca nu si la Jockey Club. Dar la Academie, la biserica, in consiliile de administratie si chiar in guvern, cravata se mai poarta cam peste tot. Dar cam peste tot poate sa si lipseasca."
 
Citeste mai mult

49.90Lei

Sau 4990 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

In stoc

Descrierea produsului

Jean d’Ormesson este una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane. Romancier, eseist si filosof, este adesea evocat ca eternul „fericit“, gratie seninatatii sale inde­lung hranite cultural. Nascut la 16 iunie 1925, la Paris, intr-o familie aristo­cratica in care vederile de dreapta si de stanga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir Francois de Paule Le Fevre d’Ormesson a studiat la Ecole normale superieure. Intre 1974 si 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro. In 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluand fotoliul lui Jules Romains, dupa ce obtinuse, in 1971, marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, pentru La Gloire de l’Empire.

S U N T   E U .   P L A C E R I ,   M U N C A ,   A M B I T I I
S I   M U L T E   N I M I C U R I .

Un bon vivant care si-a trait viata deasupra dramelor cotidiene si un veritabil roman autobiografic, sub titlul unui faimos vers de Aragon: Frumoasa a fost aceasta viata. Totusi.
Castelan pe linie ereditara, dintr-o veche familie „de roba“, d’Ormesson este si castelanul Literelor franceze: radacinile culturii si entuziasmului, ale onoarei si poftei de viata fiind adanc amprentate in Istoria Frantei si a lumii largi. Timpul, de multe ori, are rabdare si face dreptate: d’Ormesson scrie onest si pasionat despre lungul sau periplu printr-o viata onesta si pasionata dusa in exemplaritate, cu sute de anecdote din universul ascuns al scriitorilor, al politicienilor si al iubirilor interzise. Si despre intalnirea lui cu frumoasa lume romaneasca a anilor treizeci: Brancusi, Cioran, Eliade, Anna de Noailles, Martha Bibescu – pe scurt, o Romanie cu o imagine justa. Un deliciu!

Parintii mei primeau multi invitati. Printre siluetele familiare erau, mai ales, doua femei exceptionale, celebre in vremea lor, mult uitate in zilele noastre, si cu care tata se imprietenise: Martha Bibescu si Elena Vacarescu. Ambele il cultivau asiduu pe tatal meu, care le aprecia si le iubea mult, si pe una, si pe cealalta. Iar ele se detestau cu o frumoasa inflacarare.
Aceste doua eminente doamne nu erau singurii cetateni romani care au reprezentat limba si cultura franceze. Tzara, fondatorul grupului Dada la Zurich in timpul Primului Razboi Mondial, era de origine romana. Sculptorul Brancusi sau istoricul Mircea Eliade, autor al Mitului eternei reintoarceri si al Tehnicilor arhaice ale extazului, erau si ei si romani, si francezi. Iar mai tarziu aveam sa-i iubesc si sa-i admir mult pe Emil Cioran, moralistul disperat si vesel, autor al Tratatului de descompunere, al Silogismelor amaraciunii, al Caderii in timp, si pe Eugen Ionescu, ale carui piese Cantareata cheala, Scaunele, Regele moare au fost adevarate triumfuri.

Exista roluri minunate si mari actori. Si exista utilitati. Toti actorii sunt egali. Dar exista vedete de care ne amintim mult timp. Actori precum Homer, Platon, Alexandru cel Mare, Ginghis Han, Rembrandt, Shakespeare, Goethe, Napoleon, Chateau­briand, Tolstoi, Proust, Churchill, Stalin nu sunt uitati. Le avem in memorie gesturile si replicile. Talentul si geniul lor. Sufleorul, plasatoarea, masinistul, decoratorul si machieuza sunt si ei actori. Iar publicul insusi nu este compus decat din actori. Iar multimea de pe strada, strai­nii in trecere, bancherii, oamenii strazii, bolnavii din spitale, militarii din cazarmi si condamnatii din inchisorile lor – toti actori, nimic altceva decat actori. Pictorii, sculptorii, arhitectii, muzi­cienii, amantii si scriitorii – niste actori. Si cititorii actorilor. Mari sau mici, fericiti sau nefericiti, de geniu sau mediocri, puternici sau sarmani. Toti niste actori, cu rolul lor de jucat. 
Fragment din cartea "Frumoasa a fost aceasta viata. Totusi" de Jean D'Ormesson:
 
"EU: Sa nu taceti. Inovati. 
EU: Codurile mediului culminau in bunele maniere la masa. Nenumarate pagini, manuale, lucrari savante au fost consacrate de femeile mondene, de etnologi, de baronesa Staffe si de Claude Levi-Strauss inviolabilelor bune maniere la masa. Parintii ii invatau pe copii sa nu vorbeasca avand gura plina, sa nu-si puna coatele pe masa, sa descojeasca perele si piersicile, sa foloseasca asa cum trebuie cutitul, furculita si lingura. 
Niciunul dintre aceste instrumente nu trebuia niciodata si, in niciun caz sa stea si pe masa si pe farfurie. Puteau sa stea pe masa ori pe farfurie. Dar niciodata, absolut niciodata, nu aveau sa fie asezate simultan si pe una si pe cealalta. 
Mediul, in viziunea multora sau a unora si in cea a tatalui meu, republican si democrat sincer, era, mai intai de toate, o chestiune de comportament social. Leon Blum, Sacha Guitry si ducele de Brissac semanau destul de mult in aceasta privinta. Din acest punct de vedere faceau parte din acelasi mediu. Leon Blum avand probabil putin mai multa eleganta si, desigur, un plus de cultura. Era prieten cu Gide si cu Paul Valery. Sacha Guitry se insera cu dezinvoltura si cu o atitudine provocatoare. Ducele de Brissac, deoarece era duce de Brissac, avea mai mult curaj si o neglijenta specifica varstei copilariei. Era politehnist si ii placea Sully Prudhomme. 
Mediul culmina in casatorie. Mariajul se contracta in acelasi mediu. Si, de preferinta, cu cineva cu avere. Groaza parintilor era sa-si vada odrasla casatorindu-se in afara mediului sau. Nu trebuie comisa eroarea de a crede ca mediul se reducea la bani. Era mai bine sa te casatoresti cu cineva fara o letcaie, dar din acelasi mediu, decat cu cineva plin de bani, dar din afara mediului tau. 
Este de la sine inteles, ca o marturie a timpului ce trece, ca, desi tatalui meu ii era draga, notiunea de mediu este una dintre marile victime ale miscarii de idei si ale schimbarii moravurilor. Ea mai supravietuieste, dar e Iipsita de stralucire si marginala. Nici in zilele noastre nu ni-l imaginam pe prim-ministru ajungand la Parlament in maieu si in blugi. Dar, in fine, azi exista tendinta ca fiecare sa se imbrace cum vrea. Regulile au devenit vagi. Probabil ca nu si la Jockey Club. Dar la Academie, la biserica, in consiliile de administratie si chiar in guvern, cravata se mai poarta cam peste tot. Dar cam peste tot poate sa si lipseasca."
 
Citeste mai mult

Detaliile produsului

De acelasi autor

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te si primesti un cupon de 10% pe care să-l folosesti la urmatoarea ta comanda! In plus, vei afla rapid care sunt promotiile zilei, noutatile si recomandarile noastre.

Ma abonez image one
Ma abonez image one