• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

La saisprezece ani, Otoko se indragosteste de Oki, un scriitor de treizeci de ani, insurat, iar relatia lor se sfarseste tragic. Dupa o depresie ingrozitoare si o tentativa de sinucidere, Otoko pare sa-si gaseasca linistea. Isi descopera si vocatia de pictorita. Are succes, si, dupa doua decenii, o vedem ducand o viata linistita, alaturi de Keiko, o ucenica uluitor de frumoasa, dar excentrica, in ale carei tablouri abstracte deslusim o violenta de neinteles. Reintalnirea cu Oki, care o cauta, tulbura echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declansa o noua tragedie. Caci, dorind sa o razbune pe maestra (si probabil geloasa, pentru ca femeia matura inca pare atasata de barbatul care a distrus-o fara sa vrea), Keiko incepe un joc periculos, al seductiei si minciunii, al ademenirii si respingerii, al dragostei si al mortii.

La inceput a fost dragostea: frumusetea intalnind frumusete. O poveste oarecare, cu o fata indragostita de un scriitor casatorit. Apoi, cand frumusetea se transforma in intristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine carte, devine tablou. Romanul frumusetii si tristetii lui se numeste O fata de saisprezece ani. Tabloul ei se numeste Inaltarea nou-nascutului la Ceruri. Cand tanara de saisprezece ani ajunge o pictorita cunoscuta, de patruzeci de ani, are loc revederea: tristetea intalnind tristete, in zvonul clopotelor de Anul Nou. Atunci apare o fata razbunatoare, poate trista sau poate doar frumoasa, care schimba povestea. La sfarsit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumusete care intristeaza in tristete care infrumuseteaza. De aici stralucirea lacrimilor din ultima fraza. - Ioana Parvulescu