Frumusetea infinitului

De (autor): David Bentley Hart

0
(0 review-uri)
Frumusetea infinitului - David Bentley Hart
Rasfoieste

Frumusetea infinitului

De (autor): David Bentley Hart

0
(0 review-uri)
Frumusetea infinitului. Estetica adevarului crestin

O lucrare originala si provocatoare, un eseu de „estetica teologica” in care David Bentley Hart polemizeaza cu postmodernismul mizind pe superioritatea intelegerii crestine a frumosului si sublimului, autorul fiind un bun cunoscator atit al metafizicii occidentale, cit si al patristicii. Dupa ce identifica natura si utilizarile schimbatoare ale metafizicii in gindirea unor filozofi precum Kant, Hegel, Nietzsche, Derrida, Levinas etc., David Bentley Hart incearca o regasire a intelesului crestin clasic al frumosului si sublimului si a relatiei lor cu fiinta.
 
„Nu exista, in ultimii zece ani, o lucrare mai stralucita a unui teolog american.” (The Christian Century)
 
„Acest volum il impune pe David Bentley Hart drept unul dintre teologii de virf ai generatiei sale.” (First Things)
 
Din cuprins:
Dionysos impotriva Rastignitului • Violenta metafizicii si metafizica violentei • Vointa de putere • Treimea • Comuniunea divina • Perfectiunea divina • Frumusetea neschimbatoare • Dumnezeu si fiinta • Creatia • Retorica divina • Mintuirea • Economia violentei • Un dar ce sterge orice datorie • Ultimul Adam • Violenta hermeneuticilor

Traducere de Vlad (Nectarie) Daraban
Studiu introductiv deVlad (Nectarie) Daraban si Mihail Neamtu
    Fragment din volumul "Frumusetea infinitului" de David Bentley Hart:
 
    „Dumnezeu se numeste pe sine Alfa si Omega lucrurilor, inceputul si sfarsitul lor: nu adevarul care este pur si simplu fixat dincolo de silabele ratacitoare ale fiintei, tacerea care inconjoara sau distrage atentia de la discursul finitudinii, ci insusi primul si ultimul cuvant, deplinatatea rostirii. Dumnezeu este, ca sa spunem asa, discurs infinit, plin de rostirea desavarsita a Cuvantului sau si nelimitata varietate a „raspunsului" Duhului. Aici, in termenii cei mai simpli, se gaseste metafizica crestina: Dumnezeu il vorbeste pe Dumnezeu, iar creatia survine in aceasta vorbire, ca podoaba retorica, un ornament gratuit. Potrivit lui Augustin, Dumnezeu face lucruri sensibile pentru a se semnifica pe sine (De Trinitate 3.4.10); el vorbeste creatia, iar astfel limba este o lumina in care creatia devine vizibila (De Genesi ad litteram 1.2.6-5.11). Dionisie spune ca-l putem numi pe Dumnezeu dupa fapturi deoarece toate fapturile sunt continute in el din eternitate (Despre numele divine 1.1.6). Maxim Marturisitorul spune, in a saptea Ambiguum (si altundeva), ca logoi-i creatori ai tuturor lucrurilor salasluiesc in Logos, iar in economia creatiei - „diferenta ei indivizibila" si „particularitatea neconfundata" - Logosul are ecou in diferentierea si diversitatea tuturor lucrurilor. Logoi-i lucrurilor nu sunt nici simple „universalii" anonime: toate fiintarile, in particularitatea lor, subzista in acea ratio creatoare a limbajului divin ca locutiuni „eterne". Pentru Bonaventura creatia vorbeste despre Dumnezeu in fiecare aspect al ei, in origo, magnitudo, multitudo, pulchritudo, plenitudo, operatio, ordo... (Itinerarium mentis ad Deum 1.14). Nicolaus Cusanus, in De filiatione Dei, vorbeste despre lumea sensibila ca despre o carte lizibila, o mare voce in care reverbereaza Cuvantul lui Dumnezeu, o limba felurita vorbita de Tatal, prin Fiul si in Duhul Sfant care implineste toate lucrurile, iar Dumnezeul infinit, sustine deseori Nicolaus, se arata intr-o infinitate de semne — sau „oglinzi" — in creatie (Compendium 8). Potrivit lui Berkeley, adevarul cel mai intim al lucrurilor sensibile este caracterul lor semiotic, participarea lor la limbajul divin (Alciphron 4,7-15). Hamann, in Aesthetica in nuce, vorbeste despre Dumnezeu ca „orator maret" si „poet de la inceputul veacurilor", iar in Ritter von Rosenkreuz descrie starea paradiziaca drept cea in care fiecare lucru creat era un cuvant viu, comunicand energiile lui Dumnezeu tuturor simturilor (SW 3, p. 32). Iar predominanta ideii de liber naturae in traditia crestina nu poate fi o exagerare. Deci nu e prea neobisnuit sa spui ca pentru teologia crestina lumea e „vorbita."; ca nu exista nici o realitate sau vreun adevar anterior limbii; ca nu exista nici o specie de inteligibilitate care sa scape in intregime de logica analogiei, metaforei si amanarii poetice; ca totul este rostire; si ca, pentru a imprumuta o fraza, il n'y a pas de hors-texte.”
Citeste mai mult

9.99Lei

9.99Lei

Primesti 9 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

Indisponibil

Descrierea produsului

Frumusetea infinitului. Estetica adevarului crestin

O lucrare originala si provocatoare, un eseu de „estetica teologica” in care David Bentley Hart polemizeaza cu postmodernismul mizind pe superioritatea intelegerii crestine a frumosului si sublimului, autorul fiind un bun cunoscator atit al metafizicii occidentale, cit si al patristicii. Dupa ce identifica natura si utilizarile schimbatoare ale metafizicii in gindirea unor filozofi precum Kant, Hegel, Nietzsche, Derrida, Levinas etc., David Bentley Hart incearca o regasire a intelesului crestin clasic al frumosului si sublimului si a relatiei lor cu fiinta.
 
„Nu exista, in ultimii zece ani, o lucrare mai stralucita a unui teolog american.” (The Christian Century)
 
„Acest volum il impune pe David Bentley Hart drept unul dintre teologii de virf ai generatiei sale.” (First Things)
 
Din cuprins:
Dionysos impotriva Rastignitului • Violenta metafizicii si metafizica violentei • Vointa de putere • Treimea • Comuniunea divina • Perfectiunea divina • Frumusetea neschimbatoare • Dumnezeu si fiinta • Creatia • Retorica divina • Mintuirea • Economia violentei • Un dar ce sterge orice datorie • Ultimul Adam • Violenta hermeneuticilor

Traducere de Vlad (Nectarie) Daraban
Studiu introductiv deVlad (Nectarie) Daraban si Mihail Neamtu
    Fragment din volumul "Frumusetea infinitului" de David Bentley Hart:
 
    „Dumnezeu se numeste pe sine Alfa si Omega lucrurilor, inceputul si sfarsitul lor: nu adevarul care este pur si simplu fixat dincolo de silabele ratacitoare ale fiintei, tacerea care inconjoara sau distrage atentia de la discursul finitudinii, ci insusi primul si ultimul cuvant, deplinatatea rostirii. Dumnezeu este, ca sa spunem asa, discurs infinit, plin de rostirea desavarsita a Cuvantului sau si nelimitata varietate a „raspunsului" Duhului. Aici, in termenii cei mai simpli, se gaseste metafizica crestina: Dumnezeu il vorbeste pe Dumnezeu, iar creatia survine in aceasta vorbire, ca podoaba retorica, un ornament gratuit. Potrivit lui Augustin, Dumnezeu face lucruri sensibile pentru a se semnifica pe sine (De Trinitate 3.4.10); el vorbeste creatia, iar astfel limba este o lumina in care creatia devine vizibila (De Genesi ad litteram 1.2.6-5.11). Dionisie spune ca-l putem numi pe Dumnezeu dupa fapturi deoarece toate fapturile sunt continute in el din eternitate (Despre numele divine 1.1.6). Maxim Marturisitorul spune, in a saptea Ambiguum (si altundeva), ca logoi-i creatori ai tuturor lucrurilor salasluiesc in Logos, iar in economia creatiei - „diferenta ei indivizibila" si „particularitatea neconfundata" - Logosul are ecou in diferentierea si diversitatea tuturor lucrurilor. Logoi-i lucrurilor nu sunt nici simple „universalii" anonime: toate fiintarile, in particularitatea lor, subzista in acea ratio creatoare a limbajului divin ca locutiuni „eterne". Pentru Bonaventura creatia vorbeste despre Dumnezeu in fiecare aspect al ei, in origo, magnitudo, multitudo, pulchritudo, plenitudo, operatio, ordo... (Itinerarium mentis ad Deum 1.14). Nicolaus Cusanus, in De filiatione Dei, vorbeste despre lumea sensibila ca despre o carte lizibila, o mare voce in care reverbereaza Cuvantul lui Dumnezeu, o limba felurita vorbita de Tatal, prin Fiul si in Duhul Sfant care implineste toate lucrurile, iar Dumnezeul infinit, sustine deseori Nicolaus, se arata intr-o infinitate de semne — sau „oglinzi" — in creatie (Compendium 8). Potrivit lui Berkeley, adevarul cel mai intim al lucrurilor sensibile este caracterul lor semiotic, participarea lor la limbajul divin (Alciphron 4,7-15). Hamann, in Aesthetica in nuce, vorbeste despre Dumnezeu ca „orator maret" si „poet de la inceputul veacurilor", iar in Ritter von Rosenkreuz descrie starea paradiziaca drept cea in care fiecare lucru creat era un cuvant viu, comunicand energiile lui Dumnezeu tuturor simturilor (SW 3, p. 32). Iar predominanta ideii de liber naturae in traditia crestina nu poate fi o exagerare. Deci nu e prea neobisnuit sa spui ca pentru teologia crestina lumea e „vorbita."; ca nu exista nici o realitate sau vreun adevar anterior limbii; ca nu exista nici o specie de inteligibilitate care sa scape in intregime de logica analogiei, metaforei si amanarii poetice; ca totul este rostire; si ca, pentru a imprumuta o fraza, il n'y a pas de hors-texte.”
Citeste mai mult

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one