Trei scriitori, treizeci de ani, o carte. Fuga vanatorului este rodul unui joc care a durat trei decenii. George R.R. Martin, Gardner Dozois si Daniel Abraham au inventat o poveste subtila, pornind de la un personaj enigmatic, care salasluieste in intuneric. Fascinati de ce se ascunde inlauntrul oricarei fiinte umane, autorii au dat frau liber inchipuirii, invitand cititorii in lumi care functioneaza dupa alte reguli decat cele ale oamenilor.
Roman al initierii in misterele lumilor posibile, carte a explorarilor si a descoperirilor. - The Guardian
Volum scris la sase maini, Fuga vanatorului seamana cu un puzzle. Efectul lui depinde de imaginatia si de priceperea celui care asambleaza piesele.
Fragment din cartea "Fuga vanatorului" de George R.R. Martin, Gardner Dozois si Daniel Abraham
"Instituirea unei dominatii - sau chiar a unei continuitatii - peste acel abis infinit al Noptii - parea posibila doar din perspectiva provinciala ingusta a celui care priveste in sus din fundul unui put gravitational. Odata ce ieseai afara, printre stele, te dumireai mai bine.
Nici o rasa nu fusese capabila sa subjuge o distanta atat de vasta, asa ca stradaniile vizasera, in schimb, biruirea timpului. Si aceasta fusese, pana la urma, sfera de competenta in care umanitatea gasise cumva o mica nisa in intunericul haotic si aglomerat al universului. Enyezii si tururii au vazut stricaciunile provocate de omenire asupra propriului mediu inconjurator, patima profunda a omului pentru schimbare si putere, precum si capacitatea foarte limitata de a prevedea consecintele oricaror actiuni, iar aceste trasaturi li s-au parut mai degraba calitati decat defecte. Cuprinzatoarele minti institutionale, deopotriva omenesti si extraterestre, au incheiat un acord pe termen lung, cu lente efecte ostile asupra generatiilor urmatoare.
Planetele pustii, implicand conditii dificile, neplacute si primejdioase, cu flora salbatica si fauna necunoscuta, au fost destinatiile selectate pentru oameni. Timp de lungi decenii sau veacuri, cat avea sa fie nevoie pentru a domestici, a supune si a netezi toate minunile si pericolele pe care evolutia le lasase acolo, enyezii argintii, cianii, tururii si orice alte rase puternice s-ar intampla sa mai apara aveau sa actioneze aidoma corabiilor comerciale de odinioara, cand omenirea se dislocase din insulele mici si dealurile neinsemnate ale Pamantului.
Colonia Sao Paulo era abia la a doua generatie. Traiau inca femei care isi aminteau cum fusese descinderea initiala in acea lume neatinsa. Diegotown, Nuevo Janeiro, San Esteban. Amadorra. Catelu'. Rapa Scripcarului. Toate orasele din sud inflorisera de atunci, ca mucegaiul de cultura intr-o capsula Petri. Murisera oameni din cauza toxinelor insidioase din alimentele locale. Fusesera descoperite fioroasele soparle-pisici — repede poreclite chupacabras, dupa legendarele creaturi "sugatoare de capre" din Lumea Veche -, care strajuiau semete si mute in varful lantului nutritiv al planetei, si murisera oameni odata cu descoperirea lor. Nu si enyezii argintii, cu ochii lor de stridii. Nu pierisera nici tururii, insecte-cu-sticla cum erau. Si nici enigmaticii ciani, cu inclinatia lor spre imponderabilitate."
