Fragment din carte:

"Am plecat de-acasa. E tot ce trebuie sa scrii.
Cuvintele acestea le-a citit Sylvia cand a desfacut biletul, pe drumul de intoarcere dinspre autogara. Cunoscand-o pe Carla, o credea capabila sa faca diferenta intre „stii" si „scrii". Atata doar, ca tocmai atunci vorbise despre cum avea ea sa scrie un bilet si era, probabil, intr-o stare mentala de tulburare exaltata. Poate chiar mai tulburata decat isi inchipuise ea, Sylvia. Vinul scosese la iveala din ea un suvoi de vorbe, dar care nu parusera insotite de vreo tristete sau suparare anume. Ii povestise despre ferma de cai unde lucrase ea si unde-l cunoscuse pe Clark, pe vremea cand avea optsprezece ani si abia terminase liceul. Parintii ei ar fi vrut s-o vada mergand la colegiu, si ea fusese de acord, cu conditia sa fie lasata sa se faca veterinar. Tot ce-si dorea cu adevarat, si ce-si dorise de cand se stia, era sa lucreze cu animalele si sa traiasca la tara. Se numarase printre fetele considerate cam toante in liceu, fetele despre care se faceau glume proaste, dar ei nu-i pasa.
Clark fusese cel mai bun instructor de calarie pe care-l cunoscuse vreodata. Se tineau dupa el carduri intregi de femei, se inscriau la cursuri de calarie doar ca sa-l aiba pe el instructor. Ea, Carla, il tachinase in legatura cu toate femeile alea, ceea ce lui s-ar fi zis la inceput ca-i facea placere, dar mai tarziu il infuriase.
Ea isi ceruse iertare si incercase, cum-necum, sa-l impace, facandu-l sa-i vorbeasca despre visul lui — un plan, mai degraba — de a-si face propria scoala de calarie, un centru de inchiriat cai undeva la tara. Intr-o zi, cand intrase in grajd si-l vazuse pe Clark atarnand saua la locul ei, devenise constienta de faptul ca se indragostise de el. "