Generatiile se perinda si ne lasa, pentru a sti ce fapte au indeplinit si de ce simtiri au fost insufletite, acte oficiale moarte si gazete nesincere. Memorii nu se scriu, chiar de acei ce s-au impartasit mai mult la viata timpului lor, si fiecare, cand se duce, ia cu sine acolo de unde nu mai vin stiri, icoane pretioase din miscarea oamenilor si vremilor, lamuriri si fapte.

Unii, cei mai multi, nu se apuca a-si insira amintirile,fiindca nu se cere, fiindca n-au cui vorbi. Ca si cum, in orice fel de literatura, si mal ales in acesta, s-ar scrie numai pentru un timp, care se poate sa nu fie tocmai doritor de a afla lucruri petrecute sau de a se incalzi la citirea unor pagini frumoase. De fapt insa, e altfel. Cine poate si cine stie, e dator sa prefaca in slove trainice inima, gandul si amintirea unui timp, ce traieste cu mai multa constiinta, in acest fericit ales. Nu poate fi vorba, prin urmare, de falsa rusine de a vorbi despre sine insusii; aceasta e un lucru secundar, pe langa, cel de capetenie, care e pastrarea unuia din chipurile in care a trait omenirea, pentru ca urmasii sa se lumineze si sa invete. Spunea Nicolae Iorga la 6 iulie 1903 Regina Maria a scris si prin cat si ce a scris si-a mai facut inca o data datoria fata de mica ei tara.

A scris romane, piese de teatru, povesti pentru copii, dar si-a pus pe hartie si gandurile si momentele mai bune sau mai putin bune pe care le-a trait. si a facut-o cu multa sinceritate, dragoste si pasiune.Iata ce ne marturiseste Regina Maria:Trebuie sa mi se ierte ca multe ganduri, multe chibzuiri si multe talcuri se intretes cu faptele ce le-am insiruit, caci in viata mea intamplarile au fost destul de numeroase si povestirea lor ma infatiseaza pe mine in legatura cu Romania - fie Romania si eu, fie eu si Romania - e cam acelasi lucru.