Sorin Borza pare, in Geometria consensului, un ganditor dispus sa lanseze provocari: lipsit de complezenta comuna accepta intrarea pe contra-sens si toate riscurile care decurg de aici. Observatia lui este ca miza practica a gandirii a fost mereu castigarea unei forme de autoritate, in numele careia sa poata impune o viziune, un model, o directie relevanta de intelegere a lumii, adica o epistema. In formele lui recente, insa, sistemul de autoritate academica si stiintifica din societatea romaneasca, dar nu numai, inverseaza voit sau accepta interesat rasturnarea raporturilor. Nu se mai gandeste de dragul adevarului si cunoasterii, ci "se produce" industrios adevar si cuno-astere in baza unor interese de putere, cu versiuni polifonice in prestigiu, legitimitate, autoritate. Autoritatea in plan politic sau in spatiul public a unor figuri sau institutii isi aroga puterea de-a decide "adevarul" prin instrumentarea unor relocari consensuale, care sunt, in cele din urma, versiuni pretins epistemologice ale regimului de vasalitati medievale. Desi garanteaza pozitii academice si gireaza cariere, practicile consensului sunt, in plan filosofic sterile, iar in plan etic vulgare, atavice chiar. Acestui atavism cu roba academica si peruci simandicoase Sorin Borza ii tine in fata oglinda. El este un dizident amabil, impins pe pozitie de scrupule kantiene, de nevoi reflexive si critice la care structura si educatia filosofica predispun. As spune chiar ca obliga. Lipsit de patos romantic in observatiile lui critice, departe prin structura de orice vehemente, al caror facil radicalism se alimenteaza adesea de la flacara propriilor incertitudini, Borza pastreaza vocea joasa, tonul politicos chiar si atunci cand indica devieri strigatoare la cer. Refuza morga profetica, desi tine in palme nisipul unui sistem macinat de propria mediocritate, al carui trist reflex este eschiva de-a se privi in oglinda. - Vianu Muresan