... la începuturile Lumii a existat o școală ezoterică foarte veche. Aceasta susținea că Dumnezeu este un rege „înveluit”, un rege „ascuns”, în întunericul absolut. Tradiția eseniană mai susținea acest lucru. Esenienii spun că Dumnezeu este întuneric pentru că întunericul este etern. Lumina vine și pleacă, dar întunericul rămâne. El nu răsare, el nu are sursă. Lumina creează o stare de tulburare; nu poți dormi în lumină. Întunericul este relaxare totală.

 

De ce ne este frică de întuneric? Pentru că Lumina este Viață. Întunericul poate fi Moarte. Lumina este finită; întunericul este infinit. Întunericul pare a fi pântecul din care se naște totul și în care se resoarbe totul. Dacă vei iubi întunericul, nu te vei mai teme de moarte. Dacă vei deveni una cu întunericul, vei deveni una cu moartea. Acum nu vei mai putea muri; ești nemuritor. Lumina se naște și moare... Întunericul pur și simplu este. El ființează la nesfârșit. Fii și tu întuneric! În această concepție a diluției în întuneric, al ascunderii tainei creației, putem vorbi și despre Regele Înveluit, cel fără de față, sau cu mai multe fețe. De aceea El are 50 de nume și tot atâtea identități.

 

Așa cum în altarele din bisericile ortodoxe Scaunul lui Dumnezeu este așezat pe margine, iar în catedralele creștine altarele sunt așezate în firide (ascuns), tot astfel în reprezentarea statuilor menhir vechi de mii de ani, zeul „îmbrățișează” creația sa, lumea materială pătrată. El doar dă un „start” noii creații la un început de lume în materie (atingerea, amprenta, degetul), iar apoi predă ștafeta omului (ce devine și administratorul planetei, până la următoarea apariție a zeilor, când „va da socoteală”), devenind un spectator al evenimentelor din întreaga lume. Ajutat în creația sa de spirite și ființe angelice, zeul cel mare intervine indirect în uriașul mecanism al vieții cosmice. Conceptul de „Dumnezeu ascuns” (Deus absconditus) și imaginea unei divinități absente sau fără putere în istorie au reprezentat obiectul reflecției filosofice...

 

Copil fiind m-am jucat de-a „Omul Negru”, ca fiecare dintre dumneavoastră. Apoi am auzit de un conducător Negru Vodă, ca personaj istoric, prezent în balade și cântece. Vizitând muzeele din marile capitale ale lumii am fost surprins de faptul că, într-o anume perioadă istorică, aproape toate statuile din Egipt sau Mesopotamia erau negre. Apoi am întâlnit stemele cu chipuri de negri ale Țărilor Române și ale altor teritorii, dar și cele ale unor personalități papale. Au apărut și statuile monumentale de daci cu chip negru. Știința de astăzi ne-a adus la cunoștință faptul că materia întunecată este posibilul „păpușar” al universului nostru... Așa și „Harap Alb” este un basm al copilăriei noastre pe care îl putem traduce ca „Negrul cel Alb”. De asemenea „Bas Arabia” poate fi „Arabia cumva”?... Sau preoții și conducătorii noștri „școliți” în Egipt, în vechile percepte, se întorceau înțelepțiți, dar și bronzați din Africa (frica de un A, de un nou început?) Oricum, taina acestor lucruri se află încă ascunsă în uriașa scoică a timpului ce se poate închide în marele ocean al tăcerii universale... Dar până atunci: „Ora 9 a sosit, Omul Negru a venit!” ... sau ... - George V. Grigore