Recitesc si iar recitesc. Sunt fragmente care ma obsedeaza. Ma inspaimanta bataia si umilinta indurate de tanarul Paul Goma. Ma inspaimanta cazna tuturor semenilor nostri care au marturisit prin fapta si prin scris, carora nu le semanam si care au indurat suferinte neverosimile pentru alintatii, imbuibatii, apaticii si nesimtitii regimului comunist. Numai indivizii defecti sufleteste si cu mintea pervertita pot crede ca reusesc sa umileasca azi un om care a cunoscut iadul, intorcandu-se de acolo mai speriat si mai puternic decat oricare dintre noi. Nu, nu este o contrazicere din parte-mi. Cand veti citi rememorarea batailor de la Gherla, in cartea omonima, poate va veti angoasa. Caci si spaima este utila uneori. Oroarea si suferinta nu sunt expresii stilistice, sunt traite. Aici e diferenta majora dintre o scriitura adevarata si profesiunea scriiturii. 

O sa repet, pana cand voi considera ca nu mai este nevoie, crezul lui Paul Goma:  ...si m-am hotarat sa nu-i uit in vecii vecilor, nu sa ma razbun, ci mai crunt: Sa nu-i uit, sa-i neuit eu intr-o carte si, mai ales, mai ales: sa nu-i tac - sa-i netac. Iata, aici cred ca stau concentrate normele morale ale lui Paul Goma si, in simetrica masura, frica disperata a tuturor celor care isi imagineaza ca adevarul se construieste din nimic. - Flori Balanescu