E demna de remarcat congenialitatea intre miscarea patristica din mediile teologice si spiritualitatea despre care dadea marturie Gheron Iosif. In viata lui Gheron Iosif va urma perioada cand in jurul lui se va strange o veritabila obste de ucenici, care vor duce mai departe mostenirea duhovniceasca isihasta. De numele ucenicilor, dintre care sa ii amintim doar pe Efrem Filotheitul si pe Iosif Vatopedinul, se leaga atat perpetuarea spiritualitatii isihaste, cat si o autentica restaurare a experientei monahale in Muntele Athos, prin numerosii ucenici care au ajuns stareti la cateva dintre manastiri. - Arhid. IOAN I. ICA jr.
    Fragment din volumul "Gheron Iosif Isihastul, viata si invatatura" de Cristian Groza:

    “Rugaciunea
    Cea mai mare parte a timpului era dedicata rugaciunii, fiind considerata apa cea datatoare de viata, hrana sufletului, toate celelalte exercitii ascetice urmarind sustinerea acesteia, pentru ca, fara lucrarea mintii, este putin folosul celor din afara. Deci, lucrarea rugaciunii este totuna cu lucrarea mintii pentru ca „Rugaciunea inimii" nu este altceva decat lucrarea mintii in inima, iar aceasta reprezinta, pentru inceput, lupta cu gandurile cele rele, pentru ca ele sa nu puna stapanire pe minte.
    Rugaciunea practicata de Staretul Iosif era de mai multe feluri. In primul rand, era canonul monahal, facut cu siragul de metanii, apoi rugaciunea alcatuita din cuvinte proprii, folosita la inceputul privegherii, si, bineinteles, rugaciunea mintii (cea mai des folosita). De asemenea, rugaciunea avea atat un caracter personal, cat si unul universal (pentru lumea intreaga).
    Indiferent de tipul de rugaciune folosit, sfatul dat de Cuvios era mereu acelasi: de a se ruga cu simplitate. Aceasta inseamna ca ascetul era mereu constient de motivul pentru care se roaga si ce trebuie sa ceara de la Dumnezeu. Unul ca acesta „nu spune cuvinte de prisos, nu cere lucruri de prisos, cunoaste si locul, si modul, si timpul potrivit, si cere cele ce sunt potrivite si folositoare sufletului sau", adica „iertarea pacatelor si mila Domnului, fiind incredintat ca Dumnezeu pe toate le da cu randuiala". In acelasi timp, rugaciunea, ca de altfel toate exercitiile ascetice, trebuie savarsita sub indrumarea unui parinte duhovnicesc, pentru evita orice ratacire.
    Subiectul rugaciunii il constituie Persoanele Sfintei Treimi, apoi Maica Domnului si, de asemenea, sfintii. Acest lucru se poate lesne observa in rugaciunile rostite de Staret la inceputul fiecarei privegheri de noapte, alcatuite potrivit inspiratiei de moment, dar pastrand mereu acelasi caracter penitential, care urmarea „atragerea" harului.”