Meredith si Nina Whitson sunt doua surori cum nu se poate mai diferite. Una a ramas acasa ca sa-si creasca copiii si sa se ocupe de livada de meri a familiei; cealalta si-a urmat visul si a calatorit prin lume, devenind o fotojurnalista faimoasa. Dar cand tatal lor se imbolnaveste, cele doua femei se vor reintalni, regasind-o si pe Ania, mama lor distanta si ostila, care nici macar acum nu le ofera fiicelor ei nici un fel de mangaiere. Pe patul de moarte, tatal le smulge insa o ultima promisiune femeilor din viata sa.

 

Totul incepe cu o poveste cum surorile nu au mai auzit vreodata - o idila captivanta, misterioasa, ce se desfasoara pe o perioada de mai bine de sase decenii si pe doua continente, din Leningradul inghetat, aflat in plin razboi, pana in Alaska zilelor noastre.

 

Aceasta drama cutremuratoare le uneste pe cele trei femei intr-un mod cu totul neasteptat. Meredith si Nina vor afla in cele din urma secretul ce marcheaza trecutul mamei lor si vor descoperi un adevar teribil, care va zdruncina insusi fundamentul familiei lor si le va schimba viata.

 

Gradina de iarna este un roman evocator, liric, care arunca o lumina puternica asupra relatiei complicate mama-fiica si exploreaza legaturile durabile dintre trecut si prezent.

 

Autoarea bestsellerului Aleea cu licurici a scris inca o poveste impresionanta despre neintelegeri, legaturi de familie si femei puternice... o poveste fascinanta in care basmul se impleteste cu realitatea, un basm care nu are intotdeauna finalul asteptat. - The Herald-News

 

Un roman istoric convingator, al carui fir epic se intretese cu cel al unei drame de familie contemporane... - Library Journal

Traducere din limba engleza de Valentina Georgescu.

 

Mama aplauda cu entuziasm fiecare nou truc, zambind ca un copil.

Meredith nu-si putea lua ochii de la mama ei. Radia si era aproape fericita; pentru prima oara, Meredith intelese cat de rece fusese pana atunci frumusetea mamei. In seara aceasta avea un alt fel de frumusete: mai suava, mai calda.

Cand reprezentatia se termina, o luara spre cabinele lor. Pe culoarele aglomerate, in mijlocul discutiilor partenerilor de croaziera si al soneriilor clopoteilor de la cazinou, ele erau bizar de tacute. Ceva se schimbase azi, odata cu acea mica lumanare aprinsa pe felia de tort de ciocolata, dar Meredith nu stia precis ce anume se schimbase sau cum aveau sa fie ele afectate de aceasta schimbare. Stia doar ca isi pierduse abilitatea de a mai fi despartita. Timp de mai bine de douazeci si cinci de ani, mentinuse si ea un zid ridicat intre ele. Refuzase sa isi vada cu adevarat mama sau sa aiba nevoie de ea, si in acea distanta, isi gasise forta de a rezista. Cel putin o falsa forta. Acum nu mai avea aproape nimic din acea putere. Sincer, se bucura ca se facuse prea tarziu pentru a mai asculta din povestea mamei in seara asta.

Ajunse la usa lor, iar Nina se opri.

- A fost o zi grozava, mama. La multi ani!

Se apropie cu miscari stangace si o prinse pe mama intr-o imbratisare care se incheie inainte ca mama sa ridice macar bratele. Meredith vru sa faca acelasi gest, dar cand privi in ochii albastri ai mamei, se simti prea vulnerabila pentru a face vreo miscare.

- Eu... aaa... Presupun ca esti obosita, spuse Meredith, zambind incurcata. Ar trebui sa mergem la culcare si sa ne trezim devreme. Maine trecem prin Parcul National Glacier Bay. Am auzit ca este spectaculos.

- Multumesc pentru aniversare, spuse mama, atat de incet ca abia o auzira, apoi deschise usa camerei si intra.

Meredith descuie usa camerei lor si intra.

- Prima la cada, anunta Nina, zambind strengareste.

Meredith abia observa. Lua o patura de pe patul ei si iesi pe micuta veranda. De aici, putea vedea in intuneric linia uniforma a tarmului. Ici si colo sclipeau luminite, marcand vietile oamenilor.
Se sprijini cu spatele de usa glisanta si incepu sa se gandeasca la ceea ce nu se vedea. Era totul acolo - misterul, frumusetea; ascunse vederii ei acum, dar existau totusi acolo. Ceea ce vedem este pur si simplu o chestiune de sincronizare si de perspectiva. Ca si in cazul mamei. Poate ca totul fusese mereu acolo pentru a fi vazut, iar Meredith nu avusese perspectiva potrivita, sau poate destula lumina.

- Presupun ca asta esti tu, Meredith.

Tresari la auzul vocii mamei, aparand din intunericul verandei, din dreapta ei. Era un alt soc al realitatii: existau sute de mici verande pe aceasta latura a navei, si totusi, in intuneric, fiecare parea complet separata.

- Hei, mama, spuse ea.

Abia daca putea distinge silueta trupului mamei sale, cu exceptia sclipirii albe a parului ei.

Semanau in acest sens, ea si mama ei. Cand le framanta ceva, amandurora le placea sa stea afara, singure.

-Te gandesti la casnicia ta, spuse mama.

Meredith ofta.

- Presupun ca nu ai un sfat pentru mine.

- Sa pierzi dragostea este un lucru groaznic, spuse mama cu blandete.

Dar sa ii intorci spatele este insuportabil. Iti vei petrece tot restul vietii gandindu-te la asta? Intrebandu-te daca ai renuntat prea devreme sau prea usor? Sau daca vei mai iubi vreodata la fel de profund pe cineva?

Meredith auzi tonul blajin din vocea mamei. In vocea aceea percepea durerea topita.

-Tu stii ce inseamna pierderea."