Miracolul poeziei consta, intre altele, in capacitatea poetului de a se transforma, de a se reincarna as zice, cu fiecare volum al sau. Avatarurile distincte pastreaza adesea ceva din figura si faptura anterioare, dar acest lucru nu este obligatoriu. Nu toti poetii adopta aceasta trecere prin stari diverse, dar multi dintre ei o fac. Nichita Stanescu din 11 elegii este si nu este cel din Sensul iubirii, iar cel din Noduri si semne seamana cu ceilalti omonimi ai sai fara a fi identic. La fel se intampla cu alti poeti notabili precum Cezar Baltag sau Marin Sorescu. In volumul sau anterior (Umbra lui Midas, Editura Neuma), Nicoleta Milea introducea precum o constanta a poemelor sale un vers care se afla in fiecare dintre texte: sunt si nu sunt. In Grota cu fulgere, poeta este si nu este cea din Umbra lui Midas. Mai degraba seamana vag cu autoarea acelui volum. Raman neschimbate sensibilitatea extrema si o anumita atasare de concepte mai degraba decat de obiecte, un mod oarecum abstract de a infatisa lumea. Dar in noul volum, autoarea isi ia mult mai multe libertati, si le asuma in chip mai indraznet si chiar teoretizeaza acest fapt: 
 

poetul pur-sange
intr-o conditie
de maxima libertate
semnaleaza orice abatere
de la continua vietuire  - Horia Garbea