HECTOR-LOUIS BERLIOZ (1803 – 1869) a fost un varf al artei componistice franceze si cel mai important orchestrator al romantismului muzical. In mare parte faptul se datoreaza unei aparente impotriviri a sortii: tatal sau, un apreciat medic din urbea delfineza La Cote Saint-Andre, a dorit ca fiul sa il urmeze, mai mult, sa se specializeze in osteologie. I-a oferit o sumara educatie cultural-umanista, care i-a folosit enorm primului sau nascut, si i-a insuflat pasiunea lecturii. Dar idealul lui Hector era sa ajunga muzician. Pentru a impiedica realizarea acestei nazuinte, hotararea parintelui a fost sa nu cumpere un pian, ci doar un flaut si o chitara. Cele doua instrumente erau menite sa ii astampere baiatului setea de muzica, ba chiar sa il plictiseasca la un moment dat. Pana la 18 ani, tanarul nu a auzit decat sunetele emise de violoncel si vioara, instrumente ce apartineau unor muzicanti din localitatea natala, cateva dintre fligornurile Fanfarei Nationale ce fiinta acolo, o toba, flautul si chitara proprii. In ceea ce priveste creatia muzicala, aceasta se reducea la cantarea destinata serviciului religios de la Manastirea Ursulinelor, cateva romante, unele reductii pentru voce si fortepiano din operele la moda, precum si – doar in partituri – o parte din cvartetele lui Ignace Pleyel.
A descoperit, cand inca locuia in casa parinteasca, o foaie cu 24 de portative. A stiut imediat ce ar putea face cu ea, desi invatase singur numai primele notiuni de armonie, iar despre contrapunct si orchestratie inca nu aflase. Abia la Paris, prezent la un spectacol sustinut numai de cantareti si instrumentisti profesionisti la Teatrul Academiei Regale de Muzica „Le Peletier”, a urmarit fascinat desfasurarea de forte sonore ce depasea, probabil, foaia cu idei verticale. Pentru Hector s-a deschis atunci universul...
Muzica lui Berlioz, care a cucerit secolul al XIX-lea, ne subjuga si astazi, iar paginile sale triumfale sunt principalul model de muzica festiva ce ne insoteste momentele solemne...
Adriana Liliana Rogovschi