header engleza21 ian desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headerengleza21 ian mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

BOOKish weekend

Carti in limba engleza

-15%-30%

Comanda aici:
Close

Hornuri de argint

De (autor): Titus Radu

4
(1 reviews)
Hornuri de argint - Titus Radu

Hornuri de argint

De (autor): Titus Radu

4
(1 reviews)
    Hornuri de argint este o poveste despre un sat cuminte de la frontiera romano-maghiara in anii tulburi de dupa Revolutie. In spatele unui sir de intamplari aparent banale, se deseneaza destine tragice, individuale si colective. Printr-un stil inselator prin simplitate, la prima vedere, autorul surprinde destramarea unei lumi rotunde pe care istoria o deturneaza iremediabil de la cursul ei firesc. Absurd si tragic, totul intr-o naratiune la fel de reala ca lumea in care ne invartim.

    Titus Radu (n. 1970, Orastie) a studiat istoria in cadrul Universitatii din Bucuresti. A debutat in 2015 cu romanul Emigration blues la Editura Alfa din Iasi, carte care a obtinut premiul pentru cel mai bun debut in cadrul Zilelor Recoltei Editoriale, editia 2015.
     Fragment din volumul "Hornuri de argint" de Titus Radu:
 
    „In ziua in care am primit ordin sa plec cu Dino la dresaj am ramas uimit, pentru ca Dino era deja dresat, in plus, era recunoscut pe toata bucata aceea mica de frontiera drept un caine de paza foarte bun, ba chiar periculos in absenta mea, pentru ca eu eram singura fiinta de care asculta pe lumea asta. In rest, agresa pe oricine, om sau animal, cu convingerea lui caineasca si sincera ca imi face o favoare ori dreptate sau ca, din punctul lui de vedere, asa trebuie sa stea lucrurile. Ma gandeam ca, probabil, motivul acestui ordin ar fi anumite lipsuri in comportamentul lui Dino, pe care nu le-am bagat de seama, dar pe care le-au observat superiorii mei si poate le-au si barfit cu eleganta la un pahar de coniac, idee care, ca sa fiu sincer, ma irita, insa capitanul Pupaza, caruia imi permiteam sa-i spun Florin – evident, doar atunci cand nu mai era nimeni de fata m-a asigurat ca Dino e un caine extraordinar.
    — Dar nu avem niciun caine de urma in pichetul nostru, iar cei de la Bucuresti ne preseaza, mi-a explicat Florin. E vorba de un fel de organigrama obligatorie, mai pe scurt, e un ordin pe care trebuie sa-l executam. Pe certificatul lui Dino scrie „caine de paza si aparare" cu grad de maior si cred ca in curand va deveni colonel, dar noua ne trebuie neaparat si un caine care sa fie dresat pentru a lua urma.
    L-am intrebat ce se intampla daca Dino devine colonel – mi-era teama sa nu fie detasat la o unitate militara de rang superior, la Batalion de pilda, si, in felul acesta, sa-l pierd, dar capitanul Pupaza m-a linistit ca nu se va intampla asa ceva, singurul lucru care se va schimba odata cu cresterea in grad a lui Dino va fi ca i se va mari considerabil ratia de mancare, pentru ca un caine colonel are dreptul la mai multa carne decat un caine locotenent, de exemplu.
    — Deci ai impuscat doi iepuri dintr-odata, mi-a spus capitanul. Executam ordinul venit de la Bucuresti, asta pe de o parte, si asa scapam si noi de o grija, apoi ii asiguri lui Dino o batranete linistita, cu o ratie de carne indestulatoare. Si, pana la urma, pe cine vrei sa trimit? s-a uitat Florin la mine cu ochii lui spalaciti si a desfacut bratele a neputinta.
    Chiar asa, m-am gandit, pe cine sa si trimiti, cata vreme eram doar doi subofiteri in tot pichetul. E drept ca amandoi aveam terminat cursul de dresaj si eram ambii „conductori caine", dupa cum suna denumirea oficiala a acestei aptitudini, din care rezulta ceva misterios, ba chiar tenebros, pentru ca, daca ai fi spus „sofer caine", lucrurile ar fi fost foarte clare, pe cand „conductor caine" te duce cu gandul la niste talente aproape iesite din comun pentru „conductor", nu pentru caine, fireste. Asadar si eu, si celalalt subofiter, Pintea Ilie, eram la fel de talentati si de enigmatici in calitatea noastra de „conductori". Deosebirea o facea faptul ca Pintea Ilie era casatorit, iar eu nu. Mai mult decat casatorit, Ilie era singur la muiere, asa cum se vorbea prin sat, adica nu mai avea nicio draguta – desi uniforma i-ar fi permis-o schimb, femeia lui nu era chiar asa de singura la barbat, de aceea o detasare a lui Ilie pentru cateva luni ar fi fost periculoasa.
    Dar, dincolo de vorbele din sat, pe care eu le detestam, iar Florin se prefacea ca nu le inghite, adevarul este ca Dino era mai inteligent decat Aramis, cainele lui Ilie, ciobanesc german si el, dar mult mai prost dresat si mai urat.
    Aici eram de acord si eu, si capitanul Pupaza.
    — Vezi, a suras cu niste buze subtiri, pe cine sa trimit?
    Am tacut amandoi. Dupa cateva momente, Florin si-a mangaiat barbia si m-a invitat sa iau loc. El statea deja pe scaunul din spatele biroului, de unde imi tot explicase avantajele care se vor revarsa asupra lui Dino atunci cand se va ispravi toata tevatura – adica peste trei luni – si cand pe certificatul lui va scrie „caine de paza, de aparare si de urma'". Mai ales „de urma", pentru ca de paza si de aparare e bun aproape orice caine, dar ca sa ia urma trebuie sa aiba ceva mai mult, un talent special, iar Dino pare un caine special.”
Citeste mai mult

-5%

23.75Lei

25.00 Lei

Sau 2375 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

In Stoc

Descrierea produsului

    Hornuri de argint este o poveste despre un sat cuminte de la frontiera romano-maghiara in anii tulburi de dupa Revolutie. In spatele unui sir de intamplari aparent banale, se deseneaza destine tragice, individuale si colective. Printr-un stil inselator prin simplitate, la prima vedere, autorul surprinde destramarea unei lumi rotunde pe care istoria o deturneaza iremediabil de la cursul ei firesc. Absurd si tragic, totul intr-o naratiune la fel de reala ca lumea in care ne invartim.

    Titus Radu (n. 1970, Orastie) a studiat istoria in cadrul Universitatii din Bucuresti. A debutat in 2015 cu romanul Emigration blues la Editura Alfa din Iasi, carte care a obtinut premiul pentru cel mai bun debut in cadrul Zilelor Recoltei Editoriale, editia 2015.
     Fragment din volumul "Hornuri de argint" de Titus Radu:
 
    „In ziua in care am primit ordin sa plec cu Dino la dresaj am ramas uimit, pentru ca Dino era deja dresat, in plus, era recunoscut pe toata bucata aceea mica de frontiera drept un caine de paza foarte bun, ba chiar periculos in absenta mea, pentru ca eu eram singura fiinta de care asculta pe lumea asta. In rest, agresa pe oricine, om sau animal, cu convingerea lui caineasca si sincera ca imi face o favoare ori dreptate sau ca, din punctul lui de vedere, asa trebuie sa stea lucrurile. Ma gandeam ca, probabil, motivul acestui ordin ar fi anumite lipsuri in comportamentul lui Dino, pe care nu le-am bagat de seama, dar pe care le-au observat superiorii mei si poate le-au si barfit cu eleganta la un pahar de coniac, idee care, ca sa fiu sincer, ma irita, insa capitanul Pupaza, caruia imi permiteam sa-i spun Florin – evident, doar atunci cand nu mai era nimeni de fata m-a asigurat ca Dino e un caine extraordinar.
    — Dar nu avem niciun caine de urma in pichetul nostru, iar cei de la Bucuresti ne preseaza, mi-a explicat Florin. E vorba de un fel de organigrama obligatorie, mai pe scurt, e un ordin pe care trebuie sa-l executam. Pe certificatul lui Dino scrie „caine de paza si aparare" cu grad de maior si cred ca in curand va deveni colonel, dar noua ne trebuie neaparat si un caine care sa fie dresat pentru a lua urma.
    L-am intrebat ce se intampla daca Dino devine colonel – mi-era teama sa nu fie detasat la o unitate militara de rang superior, la Batalion de pilda, si, in felul acesta, sa-l pierd, dar capitanul Pupaza m-a linistit ca nu se va intampla asa ceva, singurul lucru care se va schimba odata cu cresterea in grad a lui Dino va fi ca i se va mari considerabil ratia de mancare, pentru ca un caine colonel are dreptul la mai multa carne decat un caine locotenent, de exemplu.
    — Deci ai impuscat doi iepuri dintr-odata, mi-a spus capitanul. Executam ordinul venit de la Bucuresti, asta pe de o parte, si asa scapam si noi de o grija, apoi ii asiguri lui Dino o batranete linistita, cu o ratie de carne indestulatoare. Si, pana la urma, pe cine vrei sa trimit? s-a uitat Florin la mine cu ochii lui spalaciti si a desfacut bratele a neputinta.
    Chiar asa, m-am gandit, pe cine sa si trimiti, cata vreme eram doar doi subofiteri in tot pichetul. E drept ca amandoi aveam terminat cursul de dresaj si eram ambii „conductori caine", dupa cum suna denumirea oficiala a acestei aptitudini, din care rezulta ceva misterios, ba chiar tenebros, pentru ca, daca ai fi spus „sofer caine", lucrurile ar fi fost foarte clare, pe cand „conductor caine" te duce cu gandul la niste talente aproape iesite din comun pentru „conductor", nu pentru caine, fireste. Asadar si eu, si celalalt subofiter, Pintea Ilie, eram la fel de talentati si de enigmatici in calitatea noastra de „conductori". Deosebirea o facea faptul ca Pintea Ilie era casatorit, iar eu nu. Mai mult decat casatorit, Ilie era singur la muiere, asa cum se vorbea prin sat, adica nu mai avea nicio draguta – desi uniforma i-ar fi permis-o schimb, femeia lui nu era chiar asa de singura la barbat, de aceea o detasare a lui Ilie pentru cateva luni ar fi fost periculoasa.
    Dar, dincolo de vorbele din sat, pe care eu le detestam, iar Florin se prefacea ca nu le inghite, adevarul este ca Dino era mai inteligent decat Aramis, cainele lui Ilie, ciobanesc german si el, dar mult mai prost dresat si mai urat.
    Aici eram de acord si eu, si capitanul Pupaza.
    — Vezi, a suras cu niste buze subtiri, pe cine sa trimit?
    Am tacut amandoi. Dupa cateva momente, Florin si-a mangaiat barbia si m-a invitat sa iau loc. El statea deja pe scaunul din spatele biroului, de unde imi tot explicase avantajele care se vor revarsa asupra lui Dino atunci cand se va ispravi toata tevatura – adica peste trei luni – si cand pe certificatul lui va scrie „caine de paza, de aparare si de urma'". Mai ales „de urma", pentru ca de paza si de aparare e bun aproape orice caine, dar ca sa ia urma trebuie sa aiba ceva mai mult, un talent special, iar Dino pare un caine special.”
Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Rating general al produsului

5 stele
0
4 stele
1
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Maria Simona 31/08/2020 08:24
Proza autohtonă contemporană îmi oferă adeseori surprize plăcute. Bucuria îmi este și mai mare când descopăr câte o bijuterie printre cărțile puțin sau deloc popularizate, cum este și cazul romanului lui Titus Radu, un scriitor despre care nu știam nimic până de curând.
  • Like review icon 0
  • Add comments

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one