E vorba de un roman al unui scriitor australian cu siguranțăhotul aproape necunoscut cititorilor români, un roman care a beneficiat, ce e drept, de o ecranizare holywoodiană cu buget generos. Chiar și cu o asemenea pompă de popularitate în spate, tot mi s-a parut neașteptat ca romanul lui Zusak să reușească să doboare bestsellerurile lui Dan Brown sau ale lui J.R.Tolkien în topurile de vânzări. Un lucru cu atât mai interesant, cu cât este o poveste care nu mizează neapărat pe o anumită rețetă și nu asumă vreunul din trendurile populare. E, în fapt, un roman destul de greu de încadrat, o poveste care amestecă drama de război cu romanul inițiatic și cu o atmosferă magică a copilăriei, adresându-se deopotrivă ofertant și adulților dar și categoriei young-teens.

Primele lucruri pe care le remarci când citești cartea lui Markus Zusak e că se petrece undeva în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și că e scrisă din perspectiva Morții, asumată drept instanță narativă omniscientă. Nu avem de a face cu o personificare a morții însetată și încântată de numărul mare de victime pe care vremurile îl prilejuiesc. Mai degrabă avem de a face cu o personificare funcționărească, umanizată – până și Moartea pare copleșită de sarcinile nenumărate pe care le are de dus la bun sfârșit in preajma celei de-a doua conflagratii mondiale. Fără să judece sau fără să condamne, Moartea își permite însă să rămână impresionată de strategiile de supraviețuire ale celor al căror destin îl urmărește cu atenție. Unul dintre aceste destine este cel al lui Liesel Meminger, o fetiță semianalfabetă din Germania nazistă. Rămasă fără tată (despre care știe că a dispărut, pe motiv că ar fi fost comunist), asistând la moartea fratelui său, Liesel e lăsată în grija unei familii adoptive. În ciuda perioadei ideologice traumatizante, în ciuda războiului care e pe cale să izbucnească, strada pe care locuiește Liesel, dintr-un orășel german, are multă culoare și personalitate, amintind pe undeva de strada Sardinelor a lui Steinbeck: un loc al celor săraci și marginalizați, un spațiu pestriț în care ursuzul Pfiffikus înjură cu talent, băbătia care supraveghează magazinul își cântărește clienții cu asprime, un spațiu în care copiii joacă fotbal nestingheriți iar micii meseriași își găsesc câte ceva de făcut, de la o zi la alta. Surprinsă de personalitatea blândă a zugravului Hans Hubermann și de severitatea soției sale Rosa care, deși gătește cumplit și te scoate repede din sărite, are o sensibilitate incontestabilă, Liesel învață să găsească resorturile de a-și reconstrui viața, într-un context în care ordinea și previzibilitatea cotidiană sunt dărâmate de buldozerul ideologiei și războiului.

Sunt vremurile în care naziștii își sărbătoresc triumful arzând cărți condamnate în piețe publice, în care încep recrutările pentru război, în care persecuțiile asupra evreilor sunt tot mai vizibile: de la verificări la domiciliu și până la escortarea convoaielor spre ghetouri și lagăre de exterminare. În tot acest timp, Liesel descoperă pasiunea pentru citit: ajutată de tatăl adoptiv, exersând în subsolul casei alfabetul și vocabularul, Liesel își trăiește firescul copilăriei, devenind un mic.. hoț de cărți. Căci cum să se bucure o fetiță săracă de magia cuvintelor dacă nu căutând în piața unde se ard publicațiile interzise sau în biblioteca primarului, unde nu întotdeauna se intră pe ușa din față? Cărțile devin instrumentele și simbolul salvării atât pentru Liesel cât și pentru evreul pe care familia Hubermann îl ține ascuns în casă, onorându-și o mai veche datorie morală.

Romanul lui Zusak este o poveste despre eroismul minor, despre felul în care anonimii prinși sub tăvălugul distructiv al epocii încearcă să își construiască un sens existențial paralel cu standardul impus de istorie. Elemente marunte precum: un cântec interpretat la acordeon, un pahar de șampanie savurat într-un context inedit, adăpostul dat unui om nevoiaș și îngrijirea sa necondiționată, lectura cărților care nu își propun să îndoctrineze ajung să devină gesturi de delimitare morală față de crimele și fanatismele ridicate la rang de virtute, ajung să construiască un glob de cristal fragil care, chiar dacă nu rezistă bombelor și intimidărilor, transmite reflexiile unei umanități ușor recognoscibile, în decorul cenușiu pe care îl traversează protagoniștii.

Nu în ultimul rând, cartea lui Zusak este o poveste despre puterea cuvintelor: o putere distructivă simbolizată de regimul dictatorial al lui Hitler (construit, așa cum sugerează povestea evreului Max Vandenberg, tocmai pe un discurs repetitiv și convingător al urii) dar și puterea lor protectoare, puterea constructivă pe care Liesel o descoperă în cărți, instrumentele simbolice care stimulează imaginația și întrebările într-o epocă inundată de răspunsuri și îngustime spirituală.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro