Ziua incepuse ciudat, continua sa te nedumereasca si avea sa se incheie cu o uimire si mai mare, cand intunericul v-a despuiat de falsele zorzoane si, pentru prima data, v-a infatisat unul altuia asa cum erati, fiecare cu demonii lui. Ati numit-o noaptea mastilor cazute, iar nu a sinceritatii totale, pentru ca inca va mai bantuia frica de a nu fi judecati, stare care va impiedica sa traiti povestea de dragoste ce se infiripa intre voi cu maxima intensitate. Era, oricum, un inceput bun. Priveai si te minunai: pareau doua statui antice care fuse­sera descoperite din intamplare in acelasi sit arheologic, una langa cealalta, cu gurile incremenite intr-un zambet bizar, ca si cum nu le venea sa creada ca isi inchisesera pe veci sufletele in piatra. Sau doi copaci inalti si decorativi ce cresteau fata in fata, fara sa se poata atinge. Vedeai dificultatea in care se afunda Alexandrina, ca intr-o apa intunecata, insa nu puteai interveni. Pentru o asemenea situatie confuza nu aveai colac de salvare. - fragment din Iarna cand s-au intors berzele de Ion Munteanu.