Icoane Pe Sticla
Icoane Pe Sticla
Autoarea prezinta aparitia si dezvoltarea picturii pe sticla din Transilvania secolelor XVIII-XIX, in care se exprima mentalitatea si sensibilitatea satului traditional romanesc.
Icoanele romanesti pe sticla exprima mentalitatea si sensibilitatea satului traditional. Ele oglindesc gandirea si imaginatia iconarilor-tarani, cunostintele si reprezentarile lor privind „Iumea nevazuta" Taranul roman isi dezvaluie in aceste icoane gandurile despre viata, credintele si normele sale etice, imaginea pe care si-a facut-o despre „celalalt taram", al Raiului si Iadului. El retraieste in mod spontan povestirile biblice si teme din Vechiul si Noul Testament, pe care le transpune in peisajul satului, singura realitate cunoscuta lui. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in partea de est a Europei Centrale (Boemia, Padurea Bavareza, Austria Superioara, Silezia, Moravia, Slovacia si Galia, un nou mestesug a capatat o puternica dezvoltare — pictura populara pe sticla. Centrele cele mai importante au aparut mai ales in zonele muntoase, prin plasarea glajariilor in tinuturile impadurite, de unde mestesugarii isi puteau procura cu usurinta lemnul necesar fierberii potasiului la temperaturi inalte pentru topirea nisipului de cuart, a pietrei de var si a sarurilor de potasiu, precum si pentru alte materii prime ce intrau in compozitia glajei. Aici, pictura pe sticla s-a grefat pe o veche traditie de artizanat popular, organizat sub forma unei „industrii" casnice, in productie de serie, practicata ca sursa exclusiva de existenta. Mesterii zugravi stapaneau foarte bine mestesugul, datorita priceperii la care se ajunsese prin repetarea unor teme, de sute sau mii de ori. In Transilvania, inceputurile picturii pe sticla dateaza din prima jumatate a secolului al XVIII-lea si, atat prin tehnica, dar si ca moment al aparitiei, se inscriu in fenomenul amplu, central-european, care se manifesta la vremea aceea. Tehnica picturii pe sticla s-a grefat, in aceasta parte a teritoriului romanesc, pe un fond ancestral nealterat de vreo influenta urbana, si anume, pe o arta opulara de cea mai pura esenta romaneasca. Astfel, icoanele taranesti transilvanene reprezinta o sinteza a creativitatii individuale a mesterului ridicat dintre tarani (ca to(i ceilalti mesteri din sate - olarii, cojocarii, esatoarele, cioplitorii in lemn sau zugravii de biserici cu traditia specific nationala. in contextul de totala aservire nationala, sociala si • onomica a taranului roman din Transilvania, credinta rtodoxa strabuna a fost aproape unica lui mangaiere, evenind un important factor de dezvoltare a acestui mestesug. Ca sa-si apere identitatea si credinta impotriva esiunilor de catolicizare exercitate in imperiul.
Icoanele romanesti pe sticla exprima mentalitatea si sensibilitatea satului traditional. Ele oglindesc gandirea si imaginatia iconarilor-tarani, cunostintele si reprezentarile lor privind „Iumea nevazuta" Taranul roman isi dezvaluie in aceste icoane gandurile despre viata, credintele si normele sale etice, imaginea pe care si-a facut-o despre „celalalt taram", al Raiului si Iadului. El retraieste in mod spontan povestirile biblice si teme din Vechiul si Noul Testament, pe care le transpune in peisajul satului, singura realitate cunoscuta lui. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in partea de est a Europei Centrale (Boemia, Padurea Bavareza, Austria Superioara, Silezia, Moravia, Slovacia si Galia, un nou mestesug a capatat o puternica dezvoltare — pictura populara pe sticla. Centrele cele mai importante au aparut mai ales in zonele muntoase, prin plasarea glajariilor in tinuturile impadurite, de unde mestesugarii isi puteau procura cu usurinta lemnul necesar fierberii potasiului la temperaturi inalte pentru topirea nisipului de cuart, a pietrei de var si a sarurilor de potasiu, precum si pentru alte materii prime ce intrau in compozitia glajei. Aici, pictura pe sticla s-a grefat pe o veche traditie de artizanat popular, organizat sub forma unei „industrii" casnice, in productie de serie, practicata ca sursa exclusiva de existenta. Mesterii zugravi stapaneau foarte bine mestesugul, datorita priceperii la care se ajunsese prin repetarea unor teme, de sute sau mii de ori. In Transilvania, inceputurile picturii pe sticla dateaza din prima jumatate a secolului al XVIII-lea si, atat prin tehnica, dar si ca moment al aparitiei, se inscriu in fenomenul amplu, central-european, care se manifesta la vremea aceea. Tehnica picturii pe sticla s-a grefat, in aceasta parte a teritoriului romanesc, pe un fond ancestral nealterat de vreo influenta urbana, si anume, pe o arta opulara de cea mai pura esenta romaneasca. Astfel, icoanele taranesti transilvanene reprezinta o sinteza a creativitatii individuale a mesterului ridicat dintre tarani (ca to(i ceilalti mesteri din sate - olarii, cojocarii, esatoarele, cioplitorii in lemn sau zugravii de biserici cu traditia specific nationala. in contextul de totala aservire nationala, sociala si • onomica a taranului roman din Transilvania, credinta rtodoxa strabuna a fost aproape unica lui mangaiere, evenind un important factor de dezvoltare a acestui mestesug. Ca sa-si apere identitatea si credinta impotriva esiunilor de catolicizare exercitate in imperiul.
Descrierea produsului
Autoarea prezinta aparitia si dezvoltarea picturii pe sticla din Transilvania secolelor XVIII-XIX, in care se exprima mentalitatea si sensibilitatea satului traditional romanesc.
Icoanele romanesti pe sticla exprima mentalitatea si sensibilitatea satului traditional. Ele oglindesc gandirea si imaginatia iconarilor-tarani, cunostintele si reprezentarile lor privind „Iumea nevazuta" Taranul roman isi dezvaluie in aceste icoane gandurile despre viata, credintele si normele sale etice, imaginea pe care si-a facut-o despre „celalalt taram", al Raiului si Iadului. El retraieste in mod spontan povestirile biblice si teme din Vechiul si Noul Testament, pe care le transpune in peisajul satului, singura realitate cunoscuta lui. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in partea de est a Europei Centrale (Boemia, Padurea Bavareza, Austria Superioara, Silezia, Moravia, Slovacia si Galia, un nou mestesug a capatat o puternica dezvoltare — pictura populara pe sticla. Centrele cele mai importante au aparut mai ales in zonele muntoase, prin plasarea glajariilor in tinuturile impadurite, de unde mestesugarii isi puteau procura cu usurinta lemnul necesar fierberii potasiului la temperaturi inalte pentru topirea nisipului de cuart, a pietrei de var si a sarurilor de potasiu, precum si pentru alte materii prime ce intrau in compozitia glajei. Aici, pictura pe sticla s-a grefat pe o veche traditie de artizanat popular, organizat sub forma unei „industrii" casnice, in productie de serie, practicata ca sursa exclusiva de existenta. Mesterii zugravi stapaneau foarte bine mestesugul, datorita priceperii la care se ajunsese prin repetarea unor teme, de sute sau mii de ori. In Transilvania, inceputurile picturii pe sticla dateaza din prima jumatate a secolului al XVIII-lea si, atat prin tehnica, dar si ca moment al aparitiei, se inscriu in fenomenul amplu, central-european, care se manifesta la vremea aceea. Tehnica picturii pe sticla s-a grefat, in aceasta parte a teritoriului romanesc, pe un fond ancestral nealterat de vreo influenta urbana, si anume, pe o arta opulara de cea mai pura esenta romaneasca. Astfel, icoanele taranesti transilvanene reprezinta o sinteza a creativitatii individuale a mesterului ridicat dintre tarani (ca to(i ceilalti mesteri din sate - olarii, cojocarii, esatoarele, cioplitorii in lemn sau zugravii de biserici cu traditia specific nationala. in contextul de totala aservire nationala, sociala si • onomica a taranului roman din Transilvania, credinta rtodoxa strabuna a fost aproape unica lui mangaiere, evenind un important factor de dezvoltare a acestui mestesug. Ca sa-si apere identitatea si credinta impotriva esiunilor de catolicizare exercitate in imperiul.
Icoanele romanesti pe sticla exprima mentalitatea si sensibilitatea satului traditional. Ele oglindesc gandirea si imaginatia iconarilor-tarani, cunostintele si reprezentarile lor privind „Iumea nevazuta" Taranul roman isi dezvaluie in aceste icoane gandurile despre viata, credintele si normele sale etice, imaginea pe care si-a facut-o despre „celalalt taram", al Raiului si Iadului. El retraieste in mod spontan povestirile biblice si teme din Vechiul si Noul Testament, pe care le transpune in peisajul satului, singura realitate cunoscuta lui. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in partea de est a Europei Centrale (Boemia, Padurea Bavareza, Austria Superioara, Silezia, Moravia, Slovacia si Galia, un nou mestesug a capatat o puternica dezvoltare — pictura populara pe sticla. Centrele cele mai importante au aparut mai ales in zonele muntoase, prin plasarea glajariilor in tinuturile impadurite, de unde mestesugarii isi puteau procura cu usurinta lemnul necesar fierberii potasiului la temperaturi inalte pentru topirea nisipului de cuart, a pietrei de var si a sarurilor de potasiu, precum si pentru alte materii prime ce intrau in compozitia glajei. Aici, pictura pe sticla s-a grefat pe o veche traditie de artizanat popular, organizat sub forma unei „industrii" casnice, in productie de serie, practicata ca sursa exclusiva de existenta. Mesterii zugravi stapaneau foarte bine mestesugul, datorita priceperii la care se ajunsese prin repetarea unor teme, de sute sau mii de ori. In Transilvania, inceputurile picturii pe sticla dateaza din prima jumatate a secolului al XVIII-lea si, atat prin tehnica, dar si ca moment al aparitiei, se inscriu in fenomenul amplu, central-european, care se manifesta la vremea aceea. Tehnica picturii pe sticla s-a grefat, in aceasta parte a teritoriului romanesc, pe un fond ancestral nealterat de vreo influenta urbana, si anume, pe o arta opulara de cea mai pura esenta romaneasca. Astfel, icoanele taranesti transilvanene reprezinta o sinteza a creativitatii individuale a mesterului ridicat dintre tarani (ca to(i ceilalti mesteri din sate - olarii, cojocarii, esatoarele, cioplitorii in lemn sau zugravii de biserici cu traditia specific nationala. in contextul de totala aservire nationala, sociala si • onomica a taranului roman din Transilvania, credinta rtodoxa strabuna a fost aproape unica lui mangaiere, evenind un important factor de dezvoltare a acestui mestesug. Ca sa-si apere identitatea si credinta impotriva esiunilor de catolicizare exercitate in imperiul.
Detaliile produsului
