Iluminari
Traducere din limba germana de Catrinel Plesu.
"Aici autorul a atins o forma-limita si, in virtutea acestui fapt, distanta dintre aceasta carte si toate celelalte este mai mare decat distanta celei din urma. "Pretutindeni in [Wilhelm] Meister si in Afinitatile elective simtim prezenta naratorului. Lipseste acea forma de realism artistic care preia evenimentele si personajele, astfel incat ajung sa actioneze ca si cum ar fi nemijlocit prezente, ca la teatru. Ele sunt intr-adevar mai curand o adevarata "naratiune", al carei suport este un adevarat narator care se afla in umbra... Romanele lui Goethe evolueaza in interiorul categoriilor "naratorului"." In alta parte, Simmel foloseste cuvantul "expunere" pentru acest stil. Dar indiferent cum se explica in Wilhelm Meister acest fenomen, cu privire la care criticul nu intrevede posibilitatea de a duce mai departe analiza, in Afinitatile elective el decurge din faptul ca Goethe isi rezerva dreptul de a ramane el singur stapan asupra cercului viu al fictiunii lui. Astfel de restrictii impuse cititorului caracterizeaza forma clasica a nuvelei: Boccaccio impune cadrul propriilor sale povestiri, Cervantes le introduce pe ale lui printr-un prolog. Prin urmare, oricat de mult ar fi de marcata forma de roman a Afinitatilor elective, tocmai aceasta exagerare a tipurilor si a contururilor dezvaluie un element care apartine nuvelei ca gen.
Nimic nu putea masca mai bine ultima ramasita de ambiguitate care mai ramanea decat insertia, chiar in interiorul romanului, a unei nuvele; cu cat opera principala trebuia sa contrasteze cu modelul in starea pura a propriului sau proiect, cu atat Afinitatile elective trebuia sa apara ca un roman adevarat. De aceea, trebuie acordata o importanta deosebita Ciudatilor copii ai unor vecini, care, din punct de vedere formal, trebuie sa treaca drept un model al genului. In plus, Goethe a vrut sa fie exemplara, intr-un sens chiar mai exemplara decat romanul. Caci, desi evenimentul relatat de nuvela trece drept real in roman, relatarea este totusi introdusa de Goethe ca nuvela. Aceasta naratiune trebuie neaparat considerata "nuvela", la fel cum opera principala trebuie neaparat considerata "roman". In ea se manifesta cel mai clar supunerea intentionata la legile genului, pastrarea, cu alte cuvinte, a misterului ca trasatura esentiala. In vreme ce misterul, principiul vital al povestirii, corespunde catastrofei pe care autorul o plaseaza in centrul ei, in roman semnificatia ei, care este cea a unei concluzii, ramane pe planul fenomenalului. Forta insufletitoare a acestei catastrofe, chiar daca are multe corespondente in roman, este atat de greu de patruns in toata profunzimea ei, incat pentru un cititor neavizat nuvela pare la fel de suficienta siesi ca si Die pilgernde Torin [Neghioaba pelerina] si cu nimic mai putin enigmatica. Si totusi, aceasta nuvela este scaldata lumina clara. De la bun inceput pana la peripetia finala, totul este precis conturat. Asupra romanului domneste crepusculul din Hades; in nuvela este ziva hotararii care incearca sa-l lumineze. Astfel, nuvela este mai prozaica decat romanul. Ea se confrunta cu el intr-un limbaj care este in cel mai inalt grad cel al prozei. Anonimatul personajelor ei este autentic; in roman el ramane partial si indecis."
Descrierea produsului
Traducere din limba germana de Catrinel Plesu.
"Aici autorul a atins o forma-limita si, in virtutea acestui fapt, distanta dintre aceasta carte si toate celelalte este mai mare decat distanta celei din urma. "Pretutindeni in [Wilhelm] Meister si in Afinitatile elective simtim prezenta naratorului. Lipseste acea forma de realism artistic care preia evenimentele si personajele, astfel incat ajung sa actioneze ca si cum ar fi nemijlocit prezente, ca la teatru. Ele sunt intr-adevar mai curand o adevarata "naratiune", al carei suport este un adevarat narator care se afla in umbra... Romanele lui Goethe evolueaza in interiorul categoriilor "naratorului"." In alta parte, Simmel foloseste cuvantul "expunere" pentru acest stil. Dar indiferent cum se explica in Wilhelm Meister acest fenomen, cu privire la care criticul nu intrevede posibilitatea de a duce mai departe analiza, in Afinitatile elective el decurge din faptul ca Goethe isi rezerva dreptul de a ramane el singur stapan asupra cercului viu al fictiunii lui. Astfel de restrictii impuse cititorului caracterizeaza forma clasica a nuvelei: Boccaccio impune cadrul propriilor sale povestiri, Cervantes le introduce pe ale lui printr-un prolog. Prin urmare, oricat de mult ar fi de marcata forma de roman a Afinitatilor elective, tocmai aceasta exagerare a tipurilor si a contururilor dezvaluie un element care apartine nuvelei ca gen.
Nimic nu putea masca mai bine ultima ramasita de ambiguitate care mai ramanea decat insertia, chiar in interiorul romanului, a unei nuvele; cu cat opera principala trebuia sa contrasteze cu modelul in starea pura a propriului sau proiect, cu atat Afinitatile elective trebuia sa apara ca un roman adevarat. De aceea, trebuie acordata o importanta deosebita Ciudatilor copii ai unor vecini, care, din punct de vedere formal, trebuie sa treaca drept un model al genului. In plus, Goethe a vrut sa fie exemplara, intr-un sens chiar mai exemplara decat romanul. Caci, desi evenimentul relatat de nuvela trece drept real in roman, relatarea este totusi introdusa de Goethe ca nuvela. Aceasta naratiune trebuie neaparat considerata "nuvela", la fel cum opera principala trebuie neaparat considerata "roman". In ea se manifesta cel mai clar supunerea intentionata la legile genului, pastrarea, cu alte cuvinte, a misterului ca trasatura esentiala. In vreme ce misterul, principiul vital al povestirii, corespunde catastrofei pe care autorul o plaseaza in centrul ei, in roman semnificatia ei, care este cea a unei concluzii, ramane pe planul fenomenalului. Forta insufletitoare a acestei catastrofe, chiar daca are multe corespondente in roman, este atat de greu de patruns in toata profunzimea ei, incat pentru un cititor neavizat nuvela pare la fel de suficienta siesi ca si Die pilgernde Torin [Neghioaba pelerina] si cu nimic mai putin enigmatica. Si totusi, aceasta nuvela este scaldata lumina clara. De la bun inceput pana la peripetia finala, totul este precis conturat. Asupra romanului domneste crepusculul din Hades; in nuvela este ziva hotararii care incearca sa-l lumineze. Astfel, nuvela este mai prozaica decat romanul. Ea se confrunta cu el intr-un limbaj care este in cel mai inalt grad cel al prozei. Anonimatul personajelor ei este autentic; in roman el ramane partial si indecis."
Detaliile produsului