Plecand de la propria experienta religioasa, Emmanuel Carrere isi imagineaza, cu abilitatea unui anchetator, inceputurile crestinismului si urmareste totodata parcursul si invataturile apostolilor Luca si Pavel. De asemenea, in demersul sau, incearca sa inteleaga de ce credinta continua sa aiba o putere atat de mare de doua mii de ani incoace.

Desi astazi se declara agnostic, Carrere evoca fervoarea religioasa de care a fost cuprins la inceputul anilor 1990, cand asista constant la toate slujbele, citea si comenta pasaje din Biblie.

Cartea sa reprezinta insa si o meditatie asupra istoriei, asupra insemnatatii crestinismului in lumea de azi si asupra felului in care acesta ne influenteaza pe toti, credinciosi si necredinciosi laolalta.

Imparatia Cerurilor e o carte complexa, desavarsita, in acelasi timp sobra si jucausa, impetuoasa si interiorizata, savanta si pe intelesul tuturor. Este, cu siguranta, capodopera lui Carrere.

„Precum ultimele patru carti ale mele, Imparatia Cerurilor este si ea o carte despre mine.

Cand scriu, ma las absorbit de o arheologie personala. E ca si cum as face sedinte de psihanaliza ca sa ma cunosc mai bine, dar si ca sa progresez, sa devin o fiinta mai buna in sens moral, dar nu numai: daca ajung sa ma domin, sper sa devin mai constient de mine insumi, insa si mai liber.“ - Emmanuel Carrere



Fragment:

" Pavel facea cu totul altceva decat sa demonstrez cu ajutorul Scripturilor validitatea si credibilitatea doc. trinei. Spunea: Dormi, desteapta-te! Daca esti dispus inima ta sa ma asculte, atunci te vei trezi. Iar viata ti se va schimba cu totul. Nici nu vei mai intelege macar curn de-ai putut trai o asemenea viata grea si tenebroasao cum de altii continua sa o traiasca de parca viata ar fl, fara a se indoi de nimic. Spunea: Esti o omida sortita sa devina fluture. Daca i s-ar putea explica omizii ce o asteapta, cu siguranta i-ar veni greu sa priceapa. I-ar fi frica. Nimeni nu se hotaraste usor sa inceteze sa fie ceen ce este, pentru a deveni altceva decat el insusi. Chiar daca aceasta este Calea. Odata trecut de partea cealalta, nici macar nu ti-1 mai aduci aminte pe cel care eral candva, cel care isi batea joc sau care era inspaimantat, ceea ce e totuna. Unii insa isi amintesc: acestia sun t cele mai bune calauze. Iata de ce eu, Pavel, iti povestesc toate astea.
Pavel mai spunea ca sfarsitul vremurilor era aproape. Era absolut convins de asta si era unul dintre primele lucruri de care isi convingea si interlocutorii. Sfarsitul vremurilor era aproape, intrucat omul acela pe care il nu-mea Christos inviase, si daca omul acela pe care il numea Christos inviase, asta se datora faptului ca sfarsitul ltiurilorilor era aproape. si nu era aproape la modul abstract, cum putem spune ca e moartea fiecaruia dintre noi, tare se poate intarnpla in orice clipa. Nu, zicea Pavel, are Zliba loc in timpul vietii noastre, a celor care stam acum tle vorba. Niciunul dintre noi, cei de aici, nu va muri fara fi vazut pe Mantuitor umpland cerul cu puterea lui si tlespartindul pe cei buni de cei rai. Daca interlocutorul rldica din umeri, nu merita sa mai continue. Ar fi fost la fel de inutil ca a expune calea lui Buddha unuia pe uare 1-ar fi lasat rece primul dintre adevarurile nobile ale hudismului — totul in viata omului este schimbare si suferinta — si intrebarea care, logic, ii vine in continuare: vxista vreo modalitate de a scapa din lantul de schimbari de suferinte? Cineva care nu este de acord cu diagnos-lcul respectiv si nu isi pune problema remediului, cineva ;fruia viata i se pare foarte buna asa cum este ea nu are iliciun motiv sa fie interesat de budism. Tot astfel, cineva are, in secolul I al erei noastre, nu avea chef sa creada ca hunea se indrepta catre un sfarsit iminent nu era bun de client pentru Pavel. "