Noi, toti crestinii, suntem nebuni (nebuni pentru Hristos), si acest lucru trebuie sa ne smereasca. Noi suntem chemati sa reamintim ceea ce este evident, sa marturisim ceea ce este cert, iar acest lucru provoaca intotdeauna ori ras, ori neincredere, iar alteori si manie. Dar cine ii va reaminti acestei lumi, inecate in uitare, despre Dumnezeu, cine o va trezi, fie si in mod stangaci si neiscusit? Oare oamenii nu stiu ca Dumnezeu exista, ca El este iubire si ca a fi impreuna cu El este o mare bucurie? Stiu, de aceea, ascultandu-ne pe noi, sunt indignati, pentru ca a vorbi despre asa ceva  sau spre o pisica: "iata un copac", "iata o pisica", sau: "nu este bine sa minti", "nu trebuie sa jignesti copiii". Cine va suporta acest lucru? Dar fara aceste conversatii, nu se stie de ce, foarte curand noi uitam totul. Si, chiar daca as fi un stalp vechi putrezit, tot ar putea fi atarnata pe mine tablita cu inscriptia "Dumnezeu exista", si a sluji ca un astfel de pilon, care vesteste niste adevaruri vechi, dar vesnice, este un lucru modest, dar foarte nobil. Iar barba tot imi voi lasa. Si atunci vom vedea...