Fragment din volumul "In cautarea sufletului Craciunului" de R.D. Mottok:

    „Cei doi strajeri ai lui Gabriel se uitau mirati unul la altul si apoi la personajul din fata lor, intrebandu-se de ce radea cu atata pofta, mai ales ca ei adusesera vesti triste. Si, in plus, se mirau ca, in loc sa mearga langa ceilalti, la treaba, statea pe scaun si isi bea linistit ceaiul.
    Cu cat il priveau mai mult, observau ca nu prea semana cu ceilalti spiridusi care trebaluiau de zor la masa. Era cu cateva palme mai inalt, mai rotofei, iar parul si barba lui erau frumos ingrijite. Mainile nu aratau foarte muncite, ochii ii erau mari si blanzi, iar obrajii mai bucalati. Ceilalti erau mai scunzi de statura, mai subtiri, trasi la fata si pareau mai sprinteni. Barbile lor erau lungi si tare incalcite, pline de lipici, iar parul in dezordine. Si atunci? Ce mester spiridus era el? La masa aceea lunga, nu prea parea sa-si aiba locul. Iar rasul acela, veselia, li se pareau foarte cunoscute! Nu cumva...
    Ei bine, da! Acesta era Mos Craciun, dar niciunul dintre ei nu-l recunoscuse. Iar Mosul, vazand ca musafirii lui ar fi dorit sa nu dea ochii cu el, nu se daduse de gol. Dar iata, incepeau si ei sa priceapa pe cine aveau in fata. Cel putin Karim si Amaru, care incercau sa-i atraga atentia si lui Gabriel, tragandu-l incet de tunica. Dar el era prea preocupat de discutia cu cel pe care-l credea doar un mester spiridus si de faptul ca Vantul nu-i va putea ajuta.
    — Fara Vant? Cum sa ajungem repede fara el? Asta nu se poate, cumetre spiridus! Vantul ne-a promis ajutorul lui! Fara el vom ajunge prea tarziu in Padurea Magilor!
    — Micutilor, ascultati-ma! Desi mare primejdie va paste in padurea aceea, va vad hotarati sa va ajutati prietenii. Si mai stiu ca aveti sufletele curate si asta va va fi de mare ajutor daca veti da ochii cu rautatea din Padurea Deznadejdii.
    Se gandi putin, isi aranja barba zburlita de ras si continua:
    — Si nu va faceti griji in privinta drumului! Din padurea Mosului se ajunge oriunde, numaidecat! Ca doar nu degeaba este a lui Mos Craciun! Iesiti din hambar si tineti cararea care trece prin spate. Apoi treceti pe langa adapostul renilor si o tineti tot inainte. Cararea o gasiti repede, porneste dintre doi stejari cu trunchiul gros, asa cam... cat mijlocul asta, incheie Mosul cu o alta gluma dupa ce cauta putin cu privirea prin jur ca sa gaseasca ceva de o dimensiune potrivita pentru comparatie.
    Si se batu iarasi cu palma peste burta, izbucnind intr-un alt hohot de ras. Ceasca de ceai zornai pe farfurie, aproape sa i se verse pe mantaua colorata.
    — Aceia sunt stejarii plantati de mine cand am ridicat hambarul asta. Iar Padurea Magilor se invecineaza cu Padurea Mosului, hotar langa hotar. Daca va grabiti, ajungeti intr-un gand, aveti aripi si picioare tinere si sprintene! Si-acum fugiti, tovarasii vostri sunt in mare primejdie!
    Fara sa mai stea pe ganduri, cei trei zorira pe usa deja deschisa, nu se stie cum si de catre cine. In urma lor se auzi vocea Mosului, din ce in ce mai indepartata:
    — Tineti cararea... Padurea Magilor... cautati Poarta... acasa!”