Cu Apus de soare, arta lui Panait Istrati coboara, s-ar zice, pana la "apunere". Ne sprijinim iarasi pe autoritatea aprecierilor lui Romain Rolland. Citindu-i cartea in manuscris, in scrisoarea din 5 ianuarie 1935 ii marturisea ca i se pare: "de la un capat la celalalt o reusita mai mica decat volumul precedent" (Rasarit de soare), cu toate ca se grabea sa descopere momente "inalte", in primul rand in paginile "nemuritoare asupra prieteniei", cu care se deschide ultimul capitol. Diagnosticul e exact, desi corespondenta reluandu-se dupa o perioada de cativa ani, in care timp relatiile dintre ei fusesera rupte, Romain Rolland isi expune poate parerile cu mai multa precautie, imbracandu-si criticile sub forme cat mai galante. Peste doua zile (7 ianuarie 1935), Istrati primea o carte postala in care fostul sau mentor se scuza ca a uitat sa vorbeasca despre capitolul cu Shakespeare. "Este de o verva uimitoare - de un comic natural si irezistibil. Imi pare bine ca iti pastrezi totdeauna, in cele mai grele incercari, acest umor." - Al. Oprea