Andreea Vrinceanu este o voce lirica tanara, care debuteaza indraznet cu volumul In palme, nisip, abordand tematica iubirii intr-un amestec de neoromantism si neosimbolism, cu remiscente eminesciene.

 

Formula lirica a poetei este de esenta biografica, situandu-se intr-un centru mereu fugar al simbolisticii erosului. Andreea construieste un scenariu al nemarginirii in care iubirea rasare din valurile marii si din culoarea albastra a cerului, fiintand iubirea ca un cuplu adamic intr-un nucleu generator de vibratii si trairi intense.

 

Reeditand iubirea ca topos perpetuu, fara de care noi, oamenii, nu ne putem defini esenta purificatoare, poemele par proiectate in absolut: "cufunda-mi oftatul in pantecul marii/, apoi te rogi Lunii sa picure o stea".

 

In focarul luminos in care poeta purcede la facerea poemului, orice potential cititor isi hraneste sufletul, topind emotia prin sublimare si inefabil.

 

Insusi titlul volumului sugereaza un gest de tandrete supus  curgerii timpului prin sufletul nostru ravnind iubire.