Povestile Dianei Andrei se remarca prin gingasia personojelor care apartin unui taram fragil ce trebuie ocrotit fara ragaz. Fie ca sunt doua zambile, un sarpe sau o vrabie, ele intruchipeaza frumusetea care il inconjoara pe copilul atent la miracolul naturii, natura prezenta intr-un colt de gradina, intr-un luminis de padure, in perimetrul stramt al unui gard ce da spre strada, ori numai intr-un tablou infatisand imaginea unei cascade. Mesajul autoarei catre micii ei cititori pare a se inrudi cu pledoaria lui Antoine de Saint-Exupiry din Micul Print pentru apropierea tandra si veghetoare a omului de minunatiile simple si umile ale firii. In acest sens, fiecare poveste indeamna la imprietenirea fetitei ori o baiatului cu fiintele inconjuratoare care ojung sa ii aline singuratatea si sa ii lumineze rostul pe lume. Diana Andrei scrie cu un lirism nostalgic si cu o sensibilitote ce intra in rezonanta. ca tonalitote, cu basmele lui Oscor Wilde. - Monica Pillat